Ce ne spune Sparta antică despre lumea care se conturează în 2026

În fața presiunii tot mai mari venite din partea comunității internaționale din cauza bombardamentelor asupra Fâșiei Gaza și a crizei umanitare care a urmat, premierul israelian Benjamin Netanyahu a apelat la o imagine din Antichitate: Sparta.

Pe fondul restricțiilor impuse de unele state occidentale asupra livrărilor de armament către Israel, Netanyahu a susținut, într-un discurs din luna septembrie, că țara sa trebuie să adopte o mentalitate de „super-Sparta” — o societate autosuficientă, puternic militarizată, capabilă să reziste izolării și să își dezvolte propria industrie de apărare.

Totuși, liderul israelian a nuanțat această viziune. „Vom fi Atena și super-Sparta în același timp”, a spus el, sugerând că Israelul nu ar renunța complet la valorile asociate democrației și deschiderii, simbolizate de rivala istorică a Spartei.

Accentul pus pe „super-Sparta” a dominat însă dezbaterea publică și a stârnit reacții critice. Pentru adversarii politici ai lui Netanyahu, mesajul a sugerat un viitor mai închis, mai dur și mai puțin conectat la lume — o societate definită de militarizare și izolare, scrie The Washington Post.

Criticii au subliniat că autosuficiența Spartei, celebrată adesea ca o virtute, este greu de reconciliat cu realitățile unei lumi globalizate. În opinia lor, un astfel de model nu ar conduce la reziliență, ci la stagnare și declin. Această dezbatere nu este nouă. Încă din 1787, Alexander Hamilton, unul dintre părinții fondatori ai Statelor Unite, descria Sparta drept „puțin mai mult decât o tabără militară bine organizată”, lipsită de vitalitatea economică necesară unui stat prosper.

De ce revine Sparta în discursul politic

Cu toate acestea, pe măsură ce lumea se apropie de 2026, referințele la Sparta par să capete o forță simbolică reînnoită. În multe țări, ascensiunea politicilor naționaliste și iliberale este însoțită de întărirea granițelor, creșterea bugetelor militare și o retragere din angajamentele globale.

Potrivit unor analiști, slăbirea ordinii internaționale bazate pe reguli și reculul globalizării — accelerat inclusiv de politicile comerciale ale fostului președinte american Donald Trump — au creat un context favorabil pentru o „revenire spartană”.

Istoricul economic suedez Johan Norberg, autorul volumului Peak Human, vorbește despre opoziția clasică dintre idealurile Atenei și cele ale Spartei. Atena simboliza explorarea, comerțul și schimbul de idei; Sparta, dimpotrivă, punea accent pe protejarea a ceea ce exista deja, pe disciplină și pe retragere.

„Este o idee foarte atractivă în perioade de criză, când lumea pare periculoasă”, spune Norberg. „Dar este și o viziune care tratează lumea ca pe un joc cu sumă zero.”

Această percepție a pericolului traversează discursul politic occidental. Migrația, schimbările culturale și declinul influenței occidentale sunt prezentate, de unele guverne și mișcări politice, drept amenințări existențiale. În acest context, miturile Spartei reapar.

De la mit la simbol politic

În ultimii ani, simbolistica spartană a fost adoptată de diverse grupuri naționaliste. La asaltul asupra Capitoliului SUA din 6 ianuarie 2021, unii participanți purtau căști inspirate de Sparta și afișau sloganul „Molon Labe” — expresia atribuită spartanilor care refuzau să-și predea armele.

În Europa, partide și mișcări de extremă dreaptă au folosit imagini și sloganuri similare. În Grecia, fostul partid neofascist Zorii Aurii organiza mitinguri la Thermopylae, locul celebrei bătălii conduse de regele Leonidas. Deși partidul a fost interzis, formațiuni de extremă dreaptă continuă să câștige teren, inclusiv una care poartă numele „Spartanii”.

Istoricii avertizează însă că această idealizare simplifică excesiv realitatea. Sparta nu a fost nici pe departe un model de autosuficiență pură. În ultimele sale conflicte cu Atena, depindea de sprijin financiar persan, iar societatea sa era profund inegală și brutală.

„Sparta a fost un stat bazat pe sclavie”, spune istoricul britanic Paul Cartledge. „Chiar și după standardele vremii, era notorie pentru tratamentul aplicat populației lipsite de libertate.”

Această latură întunecată a Spartei a fost, de altfel, recuperată și de ideologiile secolului XX. Regimul nazist a lăudat practicile spartane de selecție și disciplină, văzând în ele un precedent pentru propriile obsesii rasiale.

Limitele analogiei

Referințele la Sparta au fost folosite și în analize geopolitice moderne — de la Războiul Rece până la rivalitatea actuală dintre Statele Unite și China. Politologul Graham Allison a popularizat ideea „capcanei lui Tucidide”, comparând tensiunea dintre o putere dominantă și una emergentă cu conflictul dintre Sparta și Atena.

Dar chiar și Allison avertizează asupra limitelor acestor analogii. „Diferențele dintre lumea noastră și cea a cetăților-stat grecești sunt profunde”, spune el. „Atunci când cineva selectează doar elementele convenabile ale unei comparații, spune mai multe despre propria viziune politică decât despre realitatea pe care încearcă să o explice.”

În acest sens, invocarea Spartei rămâne mai degrabă o oglindă a anxietăților contemporane decât o lecție clară din istorie — un simbol puternic, dar periculos, într-o lume care caută certitudini într-un trecut adesea mitologizat.