Ce meserii au avut liderii din Europa, înainte de a intra în politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silvio Berlusconi, Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy

Agenţi secreţi, avocaţi sau animatori pe vase de croazieră sunt doar câteva din joburile liderilor politici ai Europei, înainte de a intra în politică.

Business Insider a facut o lista a principalilor lideri ai Europei şi joburile pe care le-au avut înainte de a face politică:

Vladimir Putin, Rusia
Putin a fost racolat de KGB imediat după terminarea facultăţii şi a lucrat 17 ani ca agent, mult timp locuind în Germania de Est.



Mark Rutte, Olanda
Deşi a studiat artele şi îşi dorea să devină pianist, în cele din urmă a învăţat istorie la Universitatea Leiden. După facultate, Rutte a lucrat la Unilever, unde făcea traininguri cu angajaţii companiei.



Silvio Berlusconi, Italia
Berlusconi şi-a început cariera ca animator,fiind cântăreţ, pe vase de croazieră de unde spune că a învăţat cum să se comporte cu masele de oameni. Primul album realizat de Berlusconi s-a clasat în primele 50 de poziţii în topurile italiene, la puţin timp după apariţia sa în 2003.

Angela Merkel, Germania
După ce a absolvit facultatea de fizică de la Universitatea din Leipzig, Merkel a început o carieră academică la Academia de Ştiinte din Berlinul de Est. După căderea Cortinei de Fier, Merkel a intrat în politică.



Nicolas Sarkozy, Franţa
Preşedintele francez a intrat în armata în 1978, unde a început ca om de serviciu. De la 26 de ani a lucrat ca avocat pentru 20 de ani, implicându-se gradual şi în politică.



David Cameron, Marea Britanie
Cameron a studiat filozofie, ştiinţe politice şi economie la Oxford. S-a alăturat apoi departamentului de cercetare al Partidului Conservator, devenind consultant special al lui Norman Lamont, şi apoi al lui Michael Howard, poziţie din care s-a lansat în politică.