Casa Albă, informată despre revendicarea atacului de la Bengazi prin e-mail

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Albă, Departamentul de Stat şi FBI au fost informate după două ore de la atacul asupra Consulatului Statelor Unite la Benghazi, pe 11 septembrie, că o grupare islamistă, Ansar al-Sharia, a revendicat atacul, potrivit unor e-mail-uri obţinute de către postul american, relatează CNN.

Unul dintre e-mail-uri, trimis de la o adresă a Departamentului de Stat către diverse agenţii guvernamentale, identifică în mod expres gruparea Ansar al-Sharia ca revendicând responsabilitatea acestui atac atât pe pagina de Facebook a grupării, cât şi într-un mesaj postat pe contul acesteia de Twitter.

E-mail-urile continuă să ridice întrebări asupra aparentei confuzii a administraţiei Obama în a stabilii natura atacului şi pe cei care l-au plănuit. Ambasadorul american în Libia Christopher Stevens şi alţi trei americani au fost ucişi în atac.

E-mail-urile oferă, de asemenea, informaţii suplimentare despre acest atac. Primul, trimis la ora locală 16.05 sau 22.05, ora Libiei (23.05, ora României), descrie misiunea atacată. "Aproximativ 20 de persoane înarmate au tras focuri de armă; au fost auzite, de asemenea, explozii", se arată în mesaj. Ambasadorul şi alţi patru membri din cadrul personalului însărcinat cu comunicaţiile se află la adăpost în complex, adaugă e-mailul.

După mai puţin de o oră, la ora locală 16.54 (23.54, ora României), un alt e-mail raportează că "focurile de armă la Misiunea Diplomatică a Statelor Unite la Benghazi s-au oprit, iar complexul a fost securizat". Mesajul anunţă căutări în curs ale unor membri din cadrul personalului consulatului.

Ultimul e-mail, trimis la ora locală 18.07 (1.05, ora României), notează revendicarea atacului. "Update 2: Ansar al-Sharia revendică responsabilitatea atacului de la Benghazi", anunţă subiectul e-mail-ului. "Ambasada de la Tripoli raportează că grupul a revendicat responsabilitatea (atacului) pe Facebook şi Twitter şi a îndemnat la atacarea ambasadei din Tripoli", se arată în mesaj. Revendicarea implicării pe Facebook a fost negată ulterior de către grupare, într-o conferinţă de presă, dar nu foarte convingător, apreciază CNN.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi