Casa Albă anunță că Israelul va lua singur deciziile privind o eventuală ofensivă terestră în Gaza

0
Publicat:

Statele Unite vor respecta deciziile Israelului asupra momentului lansării şi desfăşurării unei posibile invazii terestre în Fâşia Gaza, a declarat luni purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, citat de agenţia EFE.

John Kirby FOTO Profimedia

"Ministerul israelian al apărării va lua deciziile pe care leadership-ul politic consideră că trebuie luate. Va lua deciziile despre ce va face, când şi cum", a spus oficialul american la o conferinţă de presă online.

El a răspuns astfel în urma relatărilor din presa americană care menţionează, citând surse din cadrul administraţiei preşedintelui Joe Biden, că Statele Unite au sfătuit Israelul să amâne lansarea ofensivei terestre împotriva grupării Hamas în Fâşia Gaza, în speranţa că s-ar putea da astfel mai mult timp negocierilor pentru eliberarea ostaticilor deţinuţi de gruparea islamistă, transmite Agerpres.

Cotidianul The New York Times scrie în plus că responsabilii americani doresc să câştige timp în pregătirile pentru posibile atacuri împotriva intereselor americane în regiune, ce ar putea fi comise de grupări sprijinite de Iran şi care s-ar putea intensifica odată ce armata israeliană va intra în Fâşia Gaza.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe nu a recunoscut la conferinţa de presă existenţa unei asemenea solicitări, afirmând în schimb că de când a început conflictul armat dintre Israel şi Hamas pe 7 octombrie administraţia de la Washington discută cu Israelul despre consecinţele ce ar rezulta în urma unei ofensive terestre în Fâşia Gaza.

"Nu le voi spune israelienilor ce trebuie sau nu să facă, pentru că ar fi complet nepotrivit. Însă, desigur, vorbim despre toate consecinţele (...) şi vom continua să o facem", a spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui Biden.

Cât despre prizonierii luaţi de Hamas, "cu cât se vorbeşte mai puţin despre efortul de a-i elibera, cu atât sunt mai mari posibilităţile" de eliberare a lor, a explicat John Kirby referitor la situaţia celor peste 200 de persoane care au ajuns ostatici ai Hamas în urma atacului surpriză al acestei grupări asupra comunităţilor din sudul Israelului.

Brigăzile Al-Qassam, braţul armat al Hamas, au eliberat vineri din rândul acestor ostatici două femei americane, în urma unei medieri a Qatarului.

Washingtonul afirmă în acest timp că nu ştie motivul pentru care au fost eliberate cele două femei şi nu alte persoane din rândul ostaticilor luaţi de Hamas.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei