Cartelurile răpesc şi teritorii Mexicului
0Cât de eşuat este Mexicul ca stat? Acesta are una dintre cele mai mari rate de răpiri din lume. De trei ori mai mare decât Columbia, în cele mai negre vremuri ale narco-războiului.
În ultimul timp, regiunile Mexicului s-au transformat într-un câmp de luptă între guvern şi cartelurile de droguri. Uciderea poliţiştilor federali sau a militarilor guvernului sunt ţintele ideale. Pentru carteluri sunt veritabile victorii de PR. Impactul asupra opiniei publice al unor oficiali spânzuraţi sau decapitaţi (ale căror capete sunt aruncate pe terenurile de fotbal), este devastator: statul este slab şi incapabil să ofere protecţie; „domnia legii” tocmai a fost înlocuită cu „domnia fricii”. Este versiunea mexicană a unui război psihologic menit să impună „şocul şi groaza” în percepţia publică. În 2010 bilanţul se prezenta astfel: 915 agenţi din poliţia municipală, 698 din poliţia statului şi 463 agenţi federali au fost ucişi.
Pe acest fond, şi într-un vacuum de autoritate tot mai mare, au înflorit narco „gangurile”. Iar pentru cele mai multe dintre ele, în completarea veniturilor din comerţul cu droguri, răpirile se prezintă ca un business tot mai profitabil. Se estimează că numai în 2008, au fost răpiţi 50.000 de oameni (inclusiv poliţişti), iar de atunci numărul lor a crescut. De altfel, Mexicul are una dintre cele mai mari rate de răpiri din lume. Până şi răpirile în masă, preponderent din rândul lucrătorilor nomazi, sunt destul de frecvente. Totuşi, logica acestora diferă. Obiectivul lor nu este răscumpărarea, ci „angajarea” mai mult sau mai puţin forţată. „Aceştia reprezintă un rezervor de resurse umane pe care îl putem utiliza. Vreţi să lucraţi pentru noi? Vă dăm o puşcă şi 1000 de dolari pe săptămână”. Cam aşa sună „oferta” celor de la Los Zetas.
Un stat sub asediu
În Indexul Statelor Falimentare (care măsoara gradul de slăbiciune sau consolidare al diverselor state) publicat în fiecare an de revista FP şi realizat de „Fund for Peace”, indicatorii Mexicului conturează o realitate îngrijorătoare: pe o scară de la 1 la 10 (unde 1 este cel mai stabil, iar 10 nivelul cel mai predispus violenţei şi colapsului) legitimitatea statului înregistrează, pentru al treilea an consecutiv, un scor de 6,6; dar poate cea mai îngrijorătoare este valoarea care măsoară stabilitatea aparatului de securitate de 7,9, pe fondul ascensiunii narcogrupurilor care constestă, de multe ori cu succes, monopolul statului asupra violenţei legitime. Între timp, alienarea grupurilor (6,1), inegaliatea (7,7), sărăcia şi declinul economic sever (6,0), presiunea demografică (6,5), continuă să menţină Mexicul în categoria statelor fragile.
Lecturi suplimentare:
• “The Accidental Narco?”, de Paul Rexton Kan, Small Wars Journal
• “Kidnap Capital”, de Elizabeth Dickinson, Foreign Policy
• “Country profile: Mexico”, The Fund for Peace, Aprilie 2011,