Carnagiu în Irak: cel puţin 41 de morţi în urma unui atentat sinucigaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 41 de oameni au fost ucişi, joi, în urma unui atentat sinucigaş care a vizat o procesiune şiită în nordul Bagdadului, în timp ce alţi nouă credincioşi şiiţi au murit într-un dublu atentat care a avut loc în sudul capitalei irakiene, potrivit unor oficiali, citaţi de AFP.

Aceste atentate au loc în momentul culminant al comemorărilor religioase şiite de Ashura, cele mai importante pentru această comunitate musulmană majoritară în Irak vizată adesea de atacuri extremiste sunnite.

Un kamikaze a vizat o reuniune de credincioşi care defilau în memoria imamului Hussein, în zona majoritar şiită Saadiyah, în guvernoratul Diyala. Cel puţin 30 de persoane au fost ucise, iar alte zece rănite, potrivit unui ultim bilanţ furnizat de oficiali din cadrul poliţiei şi serviciilor medicale.

La sud de Bagdad, un dublu atentat a avut loc în localitatea Hafriyah, unde mai mulţi credincioşi şiiţi erau adunaţi cort, provocând moartea a nouă dintre ei şi rănind alţi zeci, potrivit unor surse din cadrul poliţiei şi medicale.

Milioane de şiiţi marchează doliul de Ashura. Cu această ocazie, două milioane de persoane erau aşteptate să ajungă în oraşul sfânt Kerbala, spre care foarte mulţi credincioşi şiiţi se îndreaptă mergând pe jos.

Ashura marchează moartea imamului Hussein, un nepot al profetului Mahomed asasinat în secolul VII în oraşul Kerbala, la sud de Bagdad. Asasinarea acestui imam a stat la originea principalei schisme musulmane, între sunniţi şi şiiţi.
 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”