Canada introduce sexul neutru în actele oficiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steagul Canadei FOTO Arhivă

Cetăţenii Canadei nu vor mai fi obligaţi să aleagă între sexul masculin sau feminin în cererea pentru buletin. Conform unui anunţ al Guvernului federal al Canadei, cei care refuză să-şi declare sexul pot trece menţiunea „X“.

Menţiunea „X“ va putea fi bifată de către persoanele care nu se identifică nici cu sexul feminin, nici cu sexul masculin, se arată într-un comunicat publicat joi de Executivul canadian.

Decizia va intra în vigoare de joia viitoare, 31 august, precizează comunicatul.

„Am luat o măsură importantă pentru a favoriza egalitatea între toţi canadienii“, a explicat decizia ministrul Imigraţiei şi Cetăţeniei Ahmed Hussen.

În iunie, Canada a validat un proiect de lege care a adăugat „identitatea de gen şi exprimarea genului“ alături de rasă, religie, vârstă, sex şi orientare sexuală pe lista motivelor de discriminare care sunt interzise în această ţară din America de Nord, în virtutea Cartei Drepturilor Canadiene, notează AFP, potrivit 20minutes.fr.

Mai multe pentru tine:
Producții record de cereale și rapiță. Ministrul Agriculturii: „Rezultatul sprijinului corect acordat fermierilor”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Pasageri evacuați din Aeroportul Dublin ca „măsură de siguranță”. Zborurile ar putea fi afectate