Calvarul unui bolnav de coronavirus: „Prietenii vor să ştie un singur lucru“

În fiecare zi, numărul noilor infectări e o simplă statistică pe care o aflăm din ştiri. Până când, într-o bună zi, ajungem să fim incluşi în bilanţul ultimelor 24 de ore. În acel moment, totul se va schimba.

Coronavirus face ravagii la nivel global, de aproape jumătate de an, însă, în continuare, unii, adepţi ai teoriilor conspiraţioniste, nu cred în existenţa bolii, în timp ce pentru alţii, pe fondul unei epuizări mentale, pericolul s-a banalizat.

Ce au în comun însă oamenii care se află în ambele categorii e că ei au senzaţia că acest virus îi va ocoli la nesfârşit. Aşa cum, de fapt, avem impresia că orice boală, orice problemă medicală, e doar pentru alţii. Asta până când ne trezim, într-o zi, cu diagnosticul primit de la doctor.

Pornind de aici, un bolnav de COVID-19 a scris un text emoţionant, publicat de agenţia iraniană de presă, ISNA. Cuvintele sale merită să fie parcurse, ca să ne dăm seama că, în primul rând, neprotejându-ne în faţa virusului, ne expunem unui pericol uriaş. Şi trebuie să fim conştienţi că inclusiv dacă luăm toate măsurile de precauţie, ele nu ne vor oferi imunitate, în faţa virusului. Cel mai probabil, în acest fel, vom amâna doar momentul îmbolnăvirii. Aşadar, e bine să fim pregătiţi, mai ales pentru impactul emoţional pe care un eventual test pozitiv îl va avea asupra sănătăţii noastre mintale.

„Fuga de realitate nu ne poate pregăti pentru ce va veni“

*Statisticile coronavirusului în Iran dovedesc că, vrând-nevrând, trebuie să te pregăteşti pentru momentul în care vei fi inclus în bilanţul celor aproximativ 2.600 de cazuri noi, apărute în fiecare zi.

*Fără îndoială, fuga de această realitate nu numai că nu ne poate pregăti pentru ce va veni, aproape inevitabil, dar înseamnă că, în momentul în care ne vom îmbolnăvi, vom avea nevoie de o perioadă mai lungă pentru a depăşi şocul, impactul emoţional.  

*De la începutul pandemiei, s-au făcut foarte multe informări, privind măsurile de precauţie pe care trebuie să le luăm, pentru a preveni apariţia unei boli despre care, zilnic, aflăm lucruri noi. Dar dacă ne uităm puţin în jur, vedem că nu prea se vorbeşte despre paşii pe care trebuie să-i urmăm, odată ce suntem diagnosticaţi cu COVID-19.

*Această mentalitate periculoasă, potrivit căreia „eu nu mă voi îmbolnăvi niciodată“ sau „la naiba cu cei care se îmbolnăvesc şi ne pun şi nouă sănătatea în pericol“, e exact motivul pentru care unii, în momentul în care încep să aibă simptome, neagă această realitate şi sunt mai preocupaţi de a-şi ascunde boala, decât de a căuta ajutor medical.

*Adevărul e că cine se îmbolnăveşte de coronavirus trebuie să fie pregătit pentru a îndura, în afară de problemele fizice, şi pe cele mentale, acele traume psihologice ale bolii.

*Iar pentru mine, într-o zi, inevitabilul s-a produs. Am primit un telefon, prin care am fost informat că testul meu de coronavirus a ieşit pozitiv. A fost într-o zi în care peste alţi 2.600 de iranieni erau în aceeaşi situaţie. 

*Din acel moment, coronavirus şi-a făcut apariţia în viaţa noastră, fiindcă am aflat că şi soţia şi băiatul meu sunt bolnavi. 

*Am stat în casă, în perioada carantinării impuse de autorităţi, cu mii de speranţe că voi evita boala. Am tot distribuit mesaje cu hashtag-ul #Împreună împotriva COVID-19. Dar parcă nu eram pregătit deloc pentru ziua în care urma să fiu etichetat drept bolnav de coronavirus. Credeam că sunt pregătit, dar nu era aşa.

*Nici prietenii şi apropiaţii nu voiau să mă vadă în situaţia unui bolnav de coronavirus. Ce-i drept, erau mai preocupaţi de sănătatea lor.

*Febra, insomnia, transpiraţia excesivă, tuse seacă, acestea erau simptomele bolii despre care ştiam totul. Nu erau nişte noutăţi. Erau consecinţele unei probleme medicale, cu care ştiam că trebuie să mă lupt, în următoarele două săptămâni. Ceea ce nu ştiam şi pentru care nu eram pregătit, era reacţia societăţii, în faţa unui bolnav de coronavirus. Treptat, mi-am dat seama că trebuie să mă înarmez împotriva lipsei de empatie a celor din jur, pentru a găsi luminiţa de la capătul tunelului.

*Când intri în gaşca bolnavilor de coronavirus, trebuie să te pregăteşti pentru orice fel de tratament din partea oamenilor. Pentru ei nu contează statutul tău social, până în momentul în care te-ai îmbolnăvit. Nu contează că ai fost prietenul cuiva, colegul lui sau un membru al familiei. Din momentul în care se află că ai coronavirus, acei oameni au o singură grijă: vor să-şi aducă aminte când au avut contact cu tine ultima dată! Şi se vor linişti doar în momentul în care se vor asigura că nu vor avea de suferit, din cauza ta.

*Când faci totul ca la carte, ca să nu iei coronavirus, COVID-19 te loveşte de unde te aştepţi mai puţin, de acolo de unde tu ai impresia că ai luat toate măsurile de precauţie. 

*Copiii sunt printre cei mai buni purtători ai virusului, fiindcă pentru ei respectarea normelor sanitare şi distanţarea fizică sunt nişte noţiuni de neînţeles. Când băieţelul meu şi-a dat seama că am luat virusul de la el, doar s-a uitat cu ochii lui nevinovaţi la mine, cerându-şi parcă scuze.

*Folosirea măştilor şi spălarea mâinilor sunt printre condiţiile de bază pentru evitarea infectării. Eu sunt un bolnav de COVID-19 şi ştiu însă că aceste măsuri, deşi bune, nu sunt suficiente. Poţi pierde într-o fracţiune de secundă lupta cu virusul.

*Pentru mine, perioada de refacere de după îmbolnăvire se apropie de final. Dar ceea ce e departe de a se termina e pericolul îmbolnăvirii pentru noi toţi. Deşi nimeni nu vrea să ia virusul, răspândirea lui arată că, vrând nevrând, riscaţi să vă îmbolnăviţi, la un moment dat. Şi, în acel moment, inevitabil, vă veţi întreba: „De ce eu?! Am respectat totul ca la carte“.

*E o întrebare pe care şi-o pun mulţi dintre bolnavii care nici n-au călătorit, nici n-au participat la adunări mari, precum înmormântări, nunţi sau petreceri. Şi e o întrebare la care nu găsesc niciun răspuns clar. În afară de unul singur: soarta a făcut să te alături grupului de bolnavi.

*Eu am fost un bolnav de coronavirus. Cu toate grijile aferente acestei situaţii. Acum, când suferinţa fizică s-a încheiat, trebuie să mai treacă timpul pentru a scăpa de traumele psihice ale bolii. Haideţi să nu ne îngreunăm acest proces de îmbolnăvire şi vindecare, prin comportamentul nostru faţă de cei loviţi de soartă, fiindcă, la un moment dat, e posibil ca boala să lovească pe oricare dintre noi. 

*Să luaţi în serios pericolul îmbolnăvirii şi să vă purtaţi omeneşte cu un bolnav de COVID-19.