Bolivia a înfiinţat o şcoală militară „anti-imperialistă” pentru a combate influenţa Statelor Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele bolivian Evo Morales deschis oficial, miercuri, o nouă academie militară al cărei scop ar fi să contracareze „propaganda imperialistă” a Statelor Unite, relatează „The Guardian”.

Academia va funcţiona în Santa Cruz şi a fost inaugurată iniţial în 2011, numită atunci „Şcoala ALBA” - după numele alianţei regionale dintre Bolivia, Venezuela, Nicaragua, Ecuador şi Cuba.

Până la 200 de cadeţi vor învăţa „istorie, geopolitică şi strategie militară” în cadrul instituţiei, conform guvernului bolivian. Şcoala va purta numele lui Juan Jose Torres, un fost lider militar de stânga al Boliviei, care a fost preşedintele ţării între 1970 şi 1971 – regimul său fiind răsturnat de o lovitură de stat militară.

„Dacă imperiul (n.r. - Statele Unite) propovăduieşte dominaţia mondială în şcolile lui militare, noi vom învăţa din această şcoală despre cum să ne eliberăm de opresiunea imperială” a declarat Morales la ceremonia de deschidere.

„Vrem să construim o gândire anti-colonială şi anti-capitalistă cu această şcoală, care leagă forţele armate de mişcările sociale şi contracarează influenţa Şcolii Americilor, care a văzut mereu indigenii drept inamici interni” a adăugat şeful statului bolivian. 

Şcoala Americilor, cunoscută în prezent drept Institutul Emisferei Vestice pentru Cooperare în Securitate (WHINSEC), este o academie ce aparţine Departamentului de Stat al Statelor Unite, care oferă antrenament militar personalului guvernamental din statele latino-americane aliate.

Instituţia a fost criticată pentru faptul că unii dintre studenţii ei au provocat ulterior lovituri de stat sau au condus junte militare sângeroase în America Latină de-a lungul secolului XX, precum generalul argentinian Leopoldo Galtieri – care a instituit un serviciu secret specializat în omoruri extrajudiciare şi a pornit războiul din Falklands – sau fostul lider al Guatemalei, Efrain Rios Montt, acuzat pentru crime împotriva populaţiei indigene din ţară. 

Morales acuză Washingtonul că încurajează acum lovituri de stat „congresionale”, precum procesul destituirii preşedintelui brazilian Dilma Rousseff, şi că promovează terorismul mondial prin intermediul intervenţiilor militare externă.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun