Bilanţul incendiului din Bangladesh creşte: Cel puţin 49 de morţi şi peste 300 de răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter

Bilanţul incendiului din Bangladesh creşte de la o oră la alta, după ce pompierii şi salvatorii au descoperit cel puţin 49 de morţi şi peste 300 de răniţi, scrie presa internaţională.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 21:30 (15:30 GMT) sâmbătă la depozitul de containere Sitakunda, situat la aproximativ 40 de kilometri de portul Chittagong, din sudul ţării.

"Explozia a trimis mingi de foc în aer. Cădeau ca ploaia. Am fugit imediat, dar impactul exploziei m-a aruncat la zeci de metri de locul în care mă aflam. Am mâinile şi picioarele arse", a declarat un camionagiu aflat în depozit.

Depozitul conţinea peroxid de hidrogen, o substanţă chimică cu multiple utilizări industriale, a declarat reporterilor şeful general de brigadă Main Uddin. "Încă nu am reuşit să ţinem focul sub control din cauza existenţei acestei substanţe chimice".

Depoul avea aproximativ 600 de angajaţi, a declarat directorul său, Mujibur Rahman, care a spus că nu cunoaşte originea incendiului.

Potrivit pompierilor, în timp ce sute de oameni au încercat să stingă focul la o oră de la începutul dezastrului, mai multe containere chimice au explodat, ucigând şi rănind mulţi dintre salvatori.

Depozitul conţinea haine în valoare de milioane de dolari care urmau să fie exportate către comercianţii occidentali, a declarat pentru AFP Mominur Rahman, administratorul şef al districtului Chittagong.

Mai multe pentru tine:
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei