Biden a vorbit la telefon cu Zelenski. Sporirea ajutorului pentru armata ucraineană, una dintre temele discuţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Volodimir Zelenski (stânga) în cadrul unei întâlniri cu Joe Biden la Casa Albă FOTO EPA-EFE

Preşedintele american Joe Biden a discutat miercuri cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski despre capacităţi militare „suplimentare” necesare ajutorării armatei ucrainene „să-şi apere ţara”, a anunţat Casa Albă, potrivit AFP.

Cei doi preşedinţi „au evocat modul în care Statele Unite lucrează zi şi noapte să răspundă principalelor cereri ale Ucrainei în privinţa ajutorului în domeniul securităţii”, se arată într-un comunicat al Casei Albe publicat în umra discuţiei telefonice dintre Biden şi Zelenski.

Biden şi Zelenski au discutat, de asemenea, despre „eforturile persistente furnizate de Statele Unite împreună cu aliaţii şi partenerii lor în vederea unei identificări a unor capacităţi suplimentare de ajutare a armatei ucrainene să-şi apere ţara”, a precizat Casa Albă.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție