Berlinul caută o alternativă la eurobonduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Germania ar putea accepta punerea în comun a datoriilor excesive ale zonei euro, dar nu sub forma emisiunii de eurobonduri, ci sub forma unui fond comun al datoriilor.

Propunerea aparţine unui grup de experţi independenţi care consiliază guvernul german şi începe să câştige teren la Berlin, scrie „New York Times". Planul a fost ignorat atunci când a fost propus guvernului german, anul trecut, însă este acum luat în calcul, în condiţiile în care criza se extinde. Datoriile excesive sunt definite drept cele care depăşesc 60% din PIB, adică aproape 3.000 de miliarde de euro, după unele estimări. Aceste datorii ar urma să fie transferate într-un fond comun, garantat de toate ţările eurozonei, şi ar urma să fie achitate în 25 de ani. 

Propunerea diferă de introducerea eurobondurilor deoarece garanţia acordată de Germania este limitată la acest fond, iar măsura ar putea fi aprobată de Curtea Constituţională a Germaniei.

„Din conversaţiile cu oficialii guvernamentali, avem impresia că guvernul examinează cu atenţie această propunere", a declarat Wolfgang Franz, profesor de economie la Universitatea Mannheim şi preşedintele Consiliului Economic al Guvernului german. Pariurile fondurilor de hedging împotriva monedei euro au crescut la un nou maxim record, fiind aşteptate noi deprecieri după ce valuta europeană a scăzut deja la minimul ultimilor doi ani faţă de dolar, pe fondul crizei bancare din Spania şi al temerilor privind ieşirea Greciei din zona euro.

Spania cere finanţare externă

Spania a solicitat pentru prima dată finanţare internaţională pentru a face faţă crizei financiare. Ministrul Bugetului, Cristobal Montoro, a afirmat ieri că instituţiile europene ar trebui să contribuie la sprijinirea băncilor spaniole.

Băncile spaniole nu au nevoie de „sume excesive" pentru recapitalizare, iar „întrebarea este de unde vor veni acei bani", a afirmat Montoro. „De aceea este atât de important ca instituţiile europene să se deschidă şi să ne ajute să obţinem aceşti bani", a spus el. Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a cerut în mai multe rânduri ca fondul permanent de urgenţă al zonei euro să poată recapitaliza direct băncile. Germania se opune acestei idei. 

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Peștele ieftin care e mai sănătos decât crezi. Dr. Mihaela Bilic garantează: „Cea mai mare cantitate de acizi grași esențiali”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”