Berezovski îl dă în judecată pe Abramovici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miliardarul rus Boris Berezovski îl va da în judecată, la Londra, pe conaţionalul său Roman Abramovici, pe care îl acuză de ameninţări şi acte de intimidare, scrie „Financial Times".

Berezovski, un critic al Kremlinului care trăieşte la Londra, îl acuză pe Abramovici că l-a ameninţat şi intimidat pentru a-l forţa să vândă acţiunile pe care le deţinea la compania petrolieră Sibneft şi la Rusal, un producător de aluminiu.

Berezovski susţine că decizia de a vinde acţiunile Sibneft a fost influenţată de temerile că, dacă ar fi refuzat, Abramovici ar fi beneficiat de intervenţia lui Vladimir Putin, care era preşedinte la acea vreme, iar compania risca să fie naţionalizată.

Abramovici, patronul clubului de fotbal Chelsea, respinge acuzaţiile, subliniind că nu a existat niciun aranjament pentru împărţirea profitului.
Berezovski, care era un apropiat al fostului preşedinte rus Boris Elţîn, a fugit în Marea Britanie în 2001, după ce începuse să critice regimul Vladimir Putin.

Mai multe pentru tine:
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”