Benjamin Netanyahu anunță că războiul cu Hamas va fi „lung și dificil”. A fost lansată cea de-a doua fază a conflictului

0
Publicat:

Într-o declarație de presă făcută sâmbătă, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a transmis un avertisment serios cu privire la evoluția conflictului cu gruparea Hamas din Fâșia Gaza. El a subliniat că acest război va fi unul „lung și dificil”, anunțând totodată și lansarea celei de-a doua faze a operațiunilor militare.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu FOTO Profimedia

Cu un accent clar pus pe eliminarea totală a Hamas și eliberarea ostaticilor, Netanyahu a dat asigurări că armata israeliană este pregătită pentru această confruntare. El a menționat că obiectivul principal este distrugerea inamicului „pe pământ şi sub pământ”.

Ultimul aspect face referire la rețeaua vastă de tuneluri subterane controlată de Hamas în Fâșia Gaza.

Obiectivele celei de-a doua faze a războiului

Această nouă fază a conflictului a început prin extinderea operațiunilor terestre. Până acum, accentul a fost pus pe campania de bombardamente desfășurată de armata israeliană. Se pare că urmează o etapă în care operațiunile terestre vor juca un rol crucial.

Unul dintre principalele obiective este anihilarea capacităților militare ale Hamas și eliberarea celor peste 200 de ostatici ținuți de această grupare în urma atacului din sudul Israelului de pe 7 octombrie, atac soldat cu peste 1.400 de victime.

În acest moment, conflictul continuă să escaladeze, cu bombardamente intensive și incursiuni terestre ale armatei israeliene în Fâșia Gaza. Armata israeliană bombardează fără încetare micul teritoriu palestinian.

Hamas, care controlează Fâşia Gaza, afirmă că au fost ucise, până în prezent, 7.703 persoane, majoritatea civili. Cele mai puternice bombardamente israeliene au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, lăsând în urmă zone întregi devastate, cu clădiri prăbuşite şi şosele distruse de cratere.

Armata israeliană a anunţat că a efectuat, în aceeaşi noapte, o incursiune terestră în Gaza pe o suprafaţă de circa 360 de kilometri pătraţi şi a lovit „150 de ţinte subterane”, locuri de unde Hamas îşi dirijează operaţiunile, într-o vastă reţea de tuneluri subterane.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat