Beijingul, despre adevăratul Panchen Lama al Tibetului: a urmat „educaţia naţională obligatorie” şi duce o „viaţă normală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dispărut în urmă cu 25 de ani după ce a fost ales de către Dalai Lama drept unul dintre liderii budişti tibetani, Panchen Lama a devenit un adult care duce o „viaţă normală” şi şi-a obţinut diploma universitară, a anunţat marţi Beijingul, în urma unor îndemnuri ale Statelor Unite de a dezvălui locul în care se află, relatează AFP.

Laureat al Premiului Nobel petru Pace, exilat în India şi oaia neagră a Chinei, Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, l-a declarat în mai 1995 pe Gedhun Choekyi Nyima reîncarnarea lui Panchen Lama - numărul doi în ierarhia budistă tibetană.

Arestat trei zile mai târziu, băiatul - la acea vreme în vârstă de şase ani - nu a mai fost văzut de atunci, ceea ce l-a transformat în cel mai tânăr deţinut politic din lume, potrivit asociaţiilor de apărarea drepturilor omului.

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a cerut luni Chinei să dezvăluie „imediat” locul în care se află acesta.

Budiştii tibetani, la fel ca membrii tuturor comunităţilor de credincioşi, trebuie să poată să-şi aleagă, educe şi venereze liderii religioşi potrivit tradiţiilor lor şi fără amestecul Guvernului”, a insitat şeful diplomaţiei americane într-un comunicat.

Ministerul chinez de Externe anunţă într-un comunicat că Gedhun Choekyi Nyima a urmat „educaţia naţională obligatorie”, după care a intrat la universitate, iar nici el şi nici familia sa „nu doresc ca străinii să intervină în viaţa lor normală”.

El a început să muncească”, a anunţat într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lidjian.

Zhao a avertizat Statele Unite împotriva „folosirii afacerilor tibetane în vederea unui amestec în afacerile interne ale Chinei”.

Beijingul şi-a numit propriul Panchen Lama - care a apărut rareori în public, în mod programat -, în pofida faptului că numeroşi tibetani nu-l recunosc.

Guvernul chinez - în mod oficial ateu - a anunţat că ar putea numi un succesor al lui Dalai Lama, în prezent în vârstă de 84 de ani.

Liderul spiritual al Tibetului de 80 de ani, el a deţinut această funcţie mereu în exil, sub atacurile constante ale Chinei, şi rămâne în prezent faţa universal recunoscută a autonomiei Tibetului, devenit o provincie chineză din 1951.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cum a devenit Andrew Mountbatten Windsor „obsedat de femei”. Sindromul dezlănțuit al rezervei râzgâiate
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine