Beijingul carantinează toate coletele sosite din străinătate pentru a preveni transmiterea COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: AFP / Un membru al personalului dezinfectează pachetele care urmează să fie livrate, ca măsură preventivă împotriva Covid-19, la o companie de logistică din Zhangye, în nord-vestul Chinei, 16 noimebrie 2021

Capitala chineză, Beijing, a decis să menţină în carantină pentru 48 de ore toate coletele sosite din străinătate, măsură menită să prevină răspândirea COVID-19, deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii(OMS) consideră că transmiterea noului coronavirus prin intermediul suprafeţelor este puţin probabilă.

Potrivit ediţiei de luni a cotidianului chinez Global Times, citat de agenţia EFE, la centrul de procesare a coletelor sosite pe calea aerului la Beijing sosesc zilnic din străinătate circa 120.000 de pachete. Acestea sunt dezinfectate şi trebuie să rămână acolo 48 de ore înainte de a fi predate destinatarilor, scrie Agerpres.

China menţine o politică sanitară de „'zero infecţii'', cu preţul unei monitorizări stricte a deplasărilor şi limitării drastice a intrărilor în ţară, efectuând de asemenea şi testări extinse. Chiar şi aşa, cazuri sporadice de COVID-19 sunt semnalate constant.

Unele focare de COVID-19 apărute în ţară au fost puse de China pe seama unor pachete sosite din străinătate, în special a unora cu produse congelate.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), probabilitatea infectării prin atingerea unui pachet, congelat sau nu, este foarte redusă, COVID-19 fiind o boală cu transmitere mai ales aerogenă.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi