Bătălia pentru Kandahar: Talibanii, acuzaţi că au executat civili. Blinken avertizează că Afganistanul ar putea deveni un „stat paria”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Refugiaţi din Kandahar FOTO EPA-EFE

Afganistanul va deveni un „stat paria” dacă talibanii vor prelua puterea prin forţă şi vor „comite atrocităţi împotriva propriului lor popor”, a avertizat miercuri, la New Delhi, în India, secretarul de stat al SUA Antony Blinken.

Blinken consideră „profund îngrijorătoare” informaţiile potrivit cărora insurgenţii talibani au comis atrocităţi în cursul campaniei lor de cucerire a Afganistanului, lansată imediat după începerea retragerii trupelor occidentale.

Cucerirea-fulger de către talibani a unor vaste porţiuni ale Afganistanului în mai puţin de trei luni îngrijorează atât India, cât şi alţi vecini ai acestei ţări devastate de război, în contextul în care retragerea forţelor internaţionale este foarte aproape de final.

„Talibanii spun că vor recunoaşterea internaţională şi susţinerea internaţională a Afganistanului. Ei probabil că vor ca liderii lor să poată călători liber în întreaga lume, ridicarea sancţiunilor şi altele. Dar să preia puterea prin forţă şi să încalce drepturile poporului lor nu este calea bună către acest scop”, a denunţat şeful diplomaţiei americane într-o conferinţă de presă comună cu premierul indian Narendra Modi.

Există informaţii că zeci de civili au fost executaţi în ultimele zile de către talibani în Kandahar. Nazar Mohammad, un comediant afgan, se află printre persoanele executate, fiind găsit lângă un copac, cu gâtul tăiat.

Aproximativ 100 de civili au fost ucişi în ultimele două săptămâni în această provincie, în timp ce altele circa 300 sunt date dispărute.

Kandahar este considerat leagănul talibanilor. Provincia s-a aflat mult timp în centrul luptelor dintre talibani şi forţele occidentale.

În prezent, talibanii duc o amplă ofensivă pentru recucerirea acestei provincii. Ei ar fi ocupat duminică districtul Panjwai, situat la circa 15 kilometri de reşedinţa Kandaharului.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online