Barack Obama efectuează o vizită-surpriză în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Barack Obama a efectuat duminică o vizită-surpriză în Afganistan, la o bază militară a Statelor Unite, pentru a felicita militarii. Soldaţii se pregătesc să se retragă de pe teritoriul Afganistanului, după aproape 13 ani de război.

Părăsind sâmbătă noaptea Washingtonul cu discreţie, la bordul unei aeronave a Air Force On, Obama a călătorit mai bine de 13 ore pentru o vizită de doar câteva ore la baza militară Bagram, cea mai importantă bază militară americană din Afganistan. Liderul american a vorbit cu soldaţii, s-a adresat unităţilor militare şi a vizitat soldaţii răniţi din spitalul bazei militare, relatează agenţia Reuters.

Obama, efectuând cea de-a patra vizită în Afganistan în calitate de preşedinte, a sosit duminică noaptea în Afganistan, potrivit orei locale , fiind însoţit de un cântăreţ american de muzică country, care a oferit un scurt spectacol soldaţilor.

Unii analişti sunt de părere că vizita-fulger a lui Obama este o încercare a acestuia de a recâştiga simpatia militarilor, existând numeroase suspiciuni potrivit cărora veteranii nu beneficiază de îngrijire medicală adecvată după încheierea stagiului militar, notează Reuters.

 

 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”