Barack Obama "aplaudă" noile sancţiuni europene împotriva Iranului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Barack Obama a declarat luni că "aplaudă" noile sancţiuni anunţate de Uniunea Europeană (UE) împotriva Iranului, din cauza programului său nuclear, anunţând că Statele Unite vor "intensifica presiunea" asupra Republicii islamice, relatează AFP.

"Aplaud măsurile adoptate de partenerii noştri din UE prin care impun noi sancţiuni Iranului, din cauza eşecului persistent al regimului de a îşi respecta obligaţiile internaţionale legate de programul său nuclear", a declarat Obama, citat într-un comunicat.

Decizia fără precedent a ţărilor UE de a impune un embargou petrolier în etape împotriva Iranului demonstrează "o dată în plus unitatea comunităţii internaţionale în faţa gravei ameninţări pe care o reprezintă programul nuclear iranian", a apreciat preşedintele, care a promis că ţara sa "va continua să impună noi sancţiuni pentru intensificarea presiunii asupra Iranului".

Obama a citat ca exemplu Bank Tejarat, ce dispune de o agenţie la Paris, care a fost adăugată luni pe lista americană a societăţilor sancţionate pentru susţinerea programului nuclear al Republicii islamice.

Potrivit Departamentului Trezoreriei, aflat la originea acestei decizii, Bank Tejarat este cea de a treia bancă din Iran.

În virtutea deciziei Depatamentului, activele pe care Bank Tejarat le-ar deţine în Statele Unite sunt blocate, iar persoanele fizice sau juridice americane care vor întreţine relaţii comerciale cu acestea se expun unor investigaţii penale.

Trezoreria şi Departamentul de Stat au "salutat" luni, înaintea lui Obama, noile sancţiuni adoptate de UE, subliniind asupra "angajamentului" Statelor Unite şi partenerilor lor de a împiedica Iranul să se doteze cu arma nucleară.

"Aceste măsuri reprezintă o nouă etapă importantă în cadrul eforturilor comunităţii internaţionale de a spori presiunea asupra Iranului", au apreciat cele două Departamente într-un comunicat comun.

Deciziile europene, au subliniat acestea, sunt "coerente" cu măsurile adoptate anterior de către Statele Unite. Aceste măsuri, pe care Washingtonul le-a adoptat la 31 decembrie, "vizează tranzacţiile cu Banca centrală iraniană" şi încearcă să conducă la o "reducere a veniturilor pe care Iranul le obţine din petrol", se mai arăta în comunicat.

"Alături de toate celelalte sancţiuni adoptate de către Statele Unite şi comnitatea internaţională şi care deja vizează Iranul, această presiune comună va reduce opţiunile liderilor iranieni şi va creşte preţul sfidării obligaţiilor lor internaţionale elementare", potrivit aceleiaşi surse.

Convinşi că Teheranul încearcă să se doteze cu arma atomică sub acoperirea programului său nuclear, occidentalii intensifică de mai multe luni presiunile asupra regimului iranian, cu scopul de a-l determina să abandoneze activităţile de îmbogăţire a uraniului.

Teheranul afirmă, din contră, că nu are alt scop în afară de a-şi dezvolta producţia de electricitate de origine nucleară destinată consumului intern.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort