Bana al-Abed, micuţa care a relatat din infernul de la Alep, i-a scris o scrisoare deschisă lui Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bana al-Abed în casa sa din Alep FOTO @AlabedBana

Bana al-Abed, fata în vârstă de şapte ani din Alep cunoscută în întreaga lume după ce a descris pe Twitter asediul Alepului, i-a scris o scrisoare deschisă noului preşedinte american Donald Trump, relatează BBC News.

„Trebuie să faceţi ceva pentru copiii din Siria pentru că sunt ca şi copiii dumneavoastră şi merită pacea, ca dumneavoastră“, a scris ea.

Bana a plecat de la Alep, împreună cu familia sa, în decembrie, în cursul evacuărilor în masă, iar în prezent trăieşte în Turcia.

Contul ei pe Twitter a devenit celebru prin mesajele din estul Alepului asediat.

Mama ei, Fatemah, care o ajută cu acest cont, a trimis scrisoarea către BBC, precizează postul, citat de news.ro.

Ea spune că Bana a scris-o în zilele dinaintea învestirii lui Donald Trump în funcţie, pentru că „l-a văzut pe Trump la televizor de multe ori“.

BBC prezintă scrisoarea fetei către noul preşedinte al Statelor Unite:

„Dragă Donald Trump,

Numele meu este Bana al-Abed şi sunt o fată de şapte ani din Alep.

Am trăit în Siria toată viaţa mea, înainte să plec din estul Alepului asediat în decembrie, anul trecut. Mă aflu printre copiii sirieni care suferă din cauza războiului sirian.

Însă acum am pace în noua mea casă din Turcia. La Alep eram la şcoală, însă a fost distrusă din cauza bombaradamentelor.

Unii dintre prietenii mei au murit.

Sunt foarte tristă din cauza lor şi aş fi vrut să fie aici cu mine, pentru că ne-am fi jucat până acum. Nu mă puteam juca în Alep, era oraşul morţii.

Acum, în Turcia, pot să mă duc afară şi să mă bucur. Pot să merg la şcoală, deşi nu am fost încă. De aceea este importantă pacea pentru toată lumea, inclusiv pentru dumneavoastră.

Însă milioane de copii sirieni nu sunt ca mine, acum, şi suferă în diferite părţi ale Siriei. Ei suferă din cauza adulţilor.

Ştiu că veţi fi preşedintele Americii, aşa că puteţi, vă rog, să salvaţi copiii şi oamenii din Siria? Trebuie să faceţi ceva pentru copiii din Siria, pentru că ei sunt ca şi copii dumneavoastră şi merită pacea ca dumneavoastră.

Dacă îmi promiteţi că veţi face ceva pentru copiii din Siria, sunt deja noua dumneavoastră prietenă.

Aştept cu nerăbdare ceea ce veţi face pentru copiii din Siria“, scrie micuţa.

Turcia, ţara în care Bana al-Abed şi membrii familiei ei locuiesc în prezent, susţine opoziţia siriană. Însă poziţia preşedintelui Donald Trump nu este clară încă.

Preşedintele american a subliniat în mai multe rânduri că doreşte o relaţie puternică cu Rusia şi l-a lăudat pe preşedintele rus Vladimir Putin, care-l susţine pe preşedintele sirian Bashar al-Assad.

În campanie, el a vorbit despre oprirea ajutoarelor acordate rebelilor. De asemenea, el a vorbit recent despre nevoia unor „zone sigure“ pentru sirieni, care ar ajuta forţele rebele.

Scrisoarea lui Bana este făcută publică în contextul în care Iranul, Rusia şi Turcia s-au angajat să consolideze un armistiţiu, intrat în vigoare de trei săptămâni în Siria, în vederea unor negocieri de pace.

Însă fără acordul Guvernului al-Assad sau al forţelor rebele, este neclar cât va mai dura acest armistiţiu.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători