Ban Ki-moon a discutat cu marile puteri despre situaţia emisarului Lakhdar Brahimi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lakhdar Brahimi FOTO Reuters

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, i-a primit joi dimineaţă pe ambasadorii celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate pentru a discuta despre situaţia din Siria şi a mediatorului Lakhdar Brahimi.

Emisarul comun al Naţiunilor Unite şi Ligii Arabe este pe punctul de a demisiona. Un colaborator a lui Brahimi a recunoscut pentru France Presse că acesta intenţionează să demisioneze, însă nu va lua o decizie înainte de jumătatea lunii mai.

Brahimi „va demisiona, el a luat această decizie, dar nu ştim când va fi anunţată oficial“, a declarat un diplomat acreditat la Naţiunile Unite.

Purtătorul de cuvânt al ONU, Martin Nesirky, a confirmat întrevederea avută de secretarul general cu reprezentanţii celor cinci mari puteri (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, China şi Rusia), însă a refuzat să precizeze dacă Brahimi a avertizat Naţiunile Unite şi Liga Arabă în legătură cu decizia sa.

Nesirsky a menţionat că discuţiile s-au axat pe „eforturile diplomatice care pot pune capăt conflictului“, ancheta ONU care vizează eventuala folosire a armelor chimice în acest conflict, precum şi pe „situaţia umanitară în constantă agravare din Siria şi ţările învecinate“.

Ambasadorul britanic la ONU, Mark Lyall Grant, le-a confirmat reprezentanţilor presei că, de asemenea, s-a discutat despre situaţia lui Brahimi. Diplomatul a ţinut să precizeze că întâlnirea cu secretarul general al Naţiunilor Unite „nu a fost consacrată în întregime lui Brahimi“.

Diplomat algerian în vârstă de 79 de ani, Brahimi i-a succedat în august 2012 fostului secretar general al ONU Kofi Annan, şi acesta demisionar.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare