Azerii consolidează prin referendum regimul Aliev

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Azerii au votat luni pentru sporirea puterilor instituţiei prezidenţiale în cursul unui referendum contestat de opoziţie şi de diverse organizaţii pentru apărarea drepturilor omului.

Peste 91% dintre azeri au susţinut modificările la Constituţie propuse de preşedintele Ilham Aliev şi aprobate de Curtea Constituţională, relatează „L’Express“.

Potrivit modificărilor, preşedintele Azerbaidjanului va avea un mandat de şapte ani, faţă de cinci până acum, şi dreptul de a dizolva oricând îşi doreşte Parlamentul şi de a organiza alegeri anticipate.

El va fi „ajutat“ de un prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinte, ale căror puteri le întrec pe cele ale prim-ministrului.

De asemenea, vârsta minimă pentru accederea în postul de deputat a fost scăzută de la 25 la 18 ani, ceea ce îi deschide posibilitatea de a candida fiului lui Ilham Aliev, Gaidar, în vârstă de 19 ani.

Constituţia azeră va mai interzice totodată crearea unor asociaţii care vor fi considerate că reprezintă o ameninţare pentru securitatea naţională.

Opoziţia din Azerbaidjan a organizat proteste înainte de organizarea referendumului, denunţând o tentativă a lui Ilham Aliev de a asigura dominaţia familiei sale în această fostă republică sovietică din Caucaz bogată în petrol.

Modificările propuse la Constituţia azeră bulversează profund echilibrul puterii, oferind puteri „fără precent“ lui Ilham Aliev, a denunţat Comisia de la Veneţia, un organ consultativ al Consiliului Europei alcătuit din experţi în drept constituţional, înainte de referendum.

Amnesty International a avertizat la rândul său că „amendamentele vor duce la încălcări asupra libertăţii de asociere“.

La Baku, mulţi alegători şi-au exprimat sprijinul pentru amendamentele constituţionale, apreciind că Ilham Aliev reprezintă un factor de stabilitate politică.

„Am votat în favoarea modificărilor la Constituţie pentru că sunt propuse de preşedintele nostru. Am încredere în el şi sunt de părere că ceea ce a propus este ceva bun pentru Azerbaidjan“, a declarat Lala Halilova, o învăţătoare de 46 de ani.

„Nu a avut loc o dezbatere. Acest lucru serveşte numai la extinderea domniei lui Aliev. Am votat împotrivă, nu există un lider pe viaţă în ţările democratice“, a declarat la rândul său Usif Asadov, un vânzător de 39 de ani.

Ilham Aliev, 54 de ani, conduce cu o mână de fier Azerbaidjanul de la decesul tatălui său, Gaidar, în 2003, care la rândul său s-a aflat la putere timp de zece ani, începând din 1993.

Preşedintele Azerbaidjanului nu este constrâns de o limită de mandate, potrivit unei modificări la Constituţie efectuate în 2009.

ONG-urile de apărare a drepturilor omului denunţă frecvent regimul Aliev, care reacţionează în forţă la orice acţiune de protest.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele