Ayahollahul Ali Khameni îi scrie lui Vladimir Putin pentru a-i cere sprijinul

0
Publicat:

Iranul face un gest rar, adresându-se direct liderului de la Kremlin. Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, i-a trimis președintelui rus Vladimir Putin o scrisoare personală, în contextul în care Teheranul acuză o agresiune nejustificată din partea SUA și Israelului asupra unor instalații nucleare.

Președintele rus Vladimir Putin și ayatollahul Ali Khomeini/FOTO:X

Scrisoarea a fost înmânată oficial de ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, aflat luni la Moscova pentru discuții directe cu oficialii ruși. Potrivit Reuters, care citează o sursă diplomatică de rang înalt, misiva survine la doar două zile după atacurile americane asupra a trei obiective nucleare iraniene.

„Împărtășim preocupări, amenințări și adversari comuni cu Federația Rusă. Ne-am consultat întotdeauna în fața provocărilor strategice și a crizelor internaționale. Vom continua această linie de colaborare și în cadrul întâlnirii de luni cu președintele rus”, a declarat Araghchi într-un interviu acordat televiziunii publice iraniene, citat de presa rusă.

Președintele Vladimir Putin, în schimb, a condamnat ferm atacurile recente, calificându-le drept „agresiune absolut neprovocată” și a transmis că Rusia „depune eforturi pentru a sprijini poporul iranian”, potrivit agenției TASS.

Relații din ce în ce mai strânse, dar fără garanții de apărare

Întâlnirea de la Moscova este urmărită cu atenție la Washington, mai ales în contextul în care relațiile militare dintre Iran și Rusia s-au intensificat de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022. Teheranul a livrat Moscovei drone de tip Shahed, folosite intens în atacurile asupra infrastructurii ucrainene.

Cu toate acestea, acordul de parteneriat strategic semnat în ianuarie între Putin și președintele iranian Masoud Pezeshkian nu include o clauză de apărare reciprocă. Iar acest detaliu cântărește greu acum, în condițiile în care Rusia nu a oferit până în prezent altceva decât o condamnare diplomatică a atacurilor americane.

Potrivit Reuters, mai mulți oficiali iranieni ar fi nemulțumiți de reacția reținută a Kremlinului. De altfel, analiștii atrag atenția că Moscova a obținut deja ce avea nevoie din această relație – tehnologie militară ieftină și eficientă. „Rușii și-au atins scopul: au acum o linie de producție internă pentru dronele Shahed. De sprijin reciproc nu mai pare să fie vorba”, comentează Gregg Roman, director al think tank-ului Middle East Forum, citat de Newsweek.

Tensiune între confruntare și negociere

În urma atacurilor cu bombe penetrante de 13 tone lansate de SUA asupra facilităților nucleare iraniene, regimul de la Teheran se află la o răscruce. „Iranul are două opțiuni: fie escaladează, riscând destabilizarea regimului, fie revine la masa negocierilor, ceea ce i-ar putea salva influența, dar cu prețul unei retrageri diplomatice”, susține analistul Avi Melamed.

Acesta avertizează că rolul Chinei devine esențial în acest context. Beijingul, care menține relații economice strânse cu Iranul, ar putea exercita o presiune discretă pentru detensionarea crizei.

Abbas Araghchi a avut luni discuții la nivel înalt la Kremlin, într-un moment în care planurile Iranului post-atac sunt încă incerte. Sprijinul simbolic al Rusiei pare insuficient în fața unei posibile noi confruntări regionale.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!