"Aventurile" CIA în Golful Porcilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Focuri trase în propriile avioane, mafioți plătiți pentru asasinarea lui Castro, secrete peste secrete. Aşa arată operaţiunea de răsturnare a regimului comunist din Cuba din 1961, în documente CIA declasificate recente.

Fidel Castro, fratele său Raul, Che Guevara, și alți opt oficiali cubanezi ar fi trebuit să fie lichidați. Asta era misiunea unităților CIA în Cuba anului 1961. La cei 85 de ani ai săi, fostul președinte cubanez, Fidel Castro, rămâne o amintire vie a neputinței SUA de a elibera de comunism o insulă aflată la mai puțin de 150 de kilometri de Florida.

Dacă președintele John F. Kennedy era ferm convins că operațiunea va fi un succes, agenții şi liderii CIA nu credeau că vor reuși fără ca operațiunea să se transforme într-o invazie militară. Nu avea să fie așa. 1.500 de oameni, în mare parte cubanezi aflați în exil la Miami, nu au putut ține piept celor 25.000 de soldați ai lui Castro. Peste 100 au fost uciși, iar 1.200 au fost prinși de forțele cubaneze.

Medalii postmortem în secret

Invazia a fost atât de haotică, încât unul dintre comandanții operațiunii, Grayston Lynch, combatant în cel de-al doilea Război Mondial, a început la un moment dat să tragă în avioanele CIA care încercau să-i apere pe exilații cubanezi pe cale a fi măcelăriți de trupele lui Castro.

Piloții fuseseră instruiți să spună că sunt mercenari, în cazul în care ar fi fost prinși de cubanezi. Patru dintre ei au murit și abia în 1976 au primit medalii postmortem, dar familiile lor au fost rugate să păstreze discreția în legătură cu acest eveniment.

Din documentele declasificate reiese că un oficial al agenției a transferat bani din fondurile alocate invaziei pentru a plăti organizații de tip mafiot care să-l lichideze pe Fidel. Șeful operațiunii, Jacob Esterline, n-a avut habar de acel transfer.

Naivitatea preşedintelui

Istoricul Jack Pfeiffer, care a scris mai multe volume despre activitățile CIA, susține că responsabilitatea pentru eșec aparține Casei Albe și, în special, lui Kennedy. Înainte de invazie, secretarul de stat, Dean Acheson, s-a mirat de naivitatea președintelui și l-a avertizat că 1.500 de oameni nu pot birui 25.000 de cubanezi.

În public, Kennedy şi-a asumat întreaga vină pentru eşec. Pe consilierii apropiaţi îi întreba însă cum a putut să fie "atât de stupid" încât să-şi dea acordul pentru invazie. Era furios pe cei de la CIA, care l-ar fi indus în eroare. La câteva luni după operaţiune, l-a constrâns pe directorul agenţiei, Allen Dulles, să demisioneze. "Într-un sistem parlamentar eu ar fi trebuit să plec. În sistemul nostru, tu trebuie să pleci", i-a spus Kennedy lui Dulles.

Fost inspector general şi director executiv al CIA, Lymen Kirkpatrick, susţine că agenţia este principalul vinovat. Planificarea, organizarea, recrutarea participanţilor şi derularea operaţiunii au fost defectuoase. Plus că au existat numeroase scurgeri de informaţii, iar agenţii - neîncrezători într-o revoltă a populaţiei cubaneze, necesară pentru succesul operaţiunii - au plecat în Golful Porcilor convinşi că preşedintele va ceda la insistenţele conducerii CIA şi va lansa o operaţiune militară pentru a pune capăt regimului comunist de la Havana.

Citeşte şi:

Fidel Castro împlineşte 85 de ani

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile