Avangarda europeană la înaintare
0Polska The Times, Varşovia: De 20 de ani încoace, UE s-a angajat pe o cale greşită. Pentru a ieşi din criză, aceasta trebuie să renunţe la ideea de comunitate omogenă şi să formeze adevărate nuclee de ţări care acceptă o integrare strânsă, consideră politologul polonez Roman Kuźniar.
Articol preluat din Presseurop.eu/ro, revistă a presei europene, în zece limbi.
Toată lumea este astăzi de acord asupra faptului că Uniunea Europeană se află într-un moment de cotitură al dezvoltării sale. Singurele divergenţe de opinii se referă la cauzele situaţiei actuale, la semnificaţia acesteia şi la consecinţele sale. Este interesant totuşi că aceasta se întâmplă după aproape două decenii de dezvoltare intensivă a integrării europene. După 1989, UE a mers din succes în succes, deşi uneori ea a luat obiceiul de a "dramatiza" puţin, atitudine cu care toată lumea se obişnuise.
Motivele pentru acest impas sunt multiple, atât conjuncturale cât şi structurale. Prima categorie include prăbuşirea financiară din anul 2008-2009, venită din Statele Unite ale Americii. Uriaşa datorie publică a majorităţii ţărilor UE, în special din zona euro, a fost atunci dezvăluită. Cauza acestei derive : dorinţa de a trăi deasupra mijloacelor sale, deasupra valorii muncii, pe spinarea altora. Statele trebuiau să ofere un standard de viaţă mai bun, pentru mai puţine impozite. Alchimiştii financiari, lacomi, au făcut restul până la distrugerea finală. Dar criza financiară, desigur profundă şi nedreaptă în distribuţia costurilor sociale, poate fi depăşită.
Criza Uniunii, în calitate de proiect politic, şi cea a modelului actual de integrare sunt mult mai grave. Motivele lor sunt structurale. UE a devenit "prea mare" şi prea diferită în termeni de membri şi schimb de competenţe. Ea a fost diluată, sau cu alte cuvinte a devenit mai puţin coerentă. "Qui trop embrasse, mal étreint" [nt:în sensul cine ia prea multe în braţe, le ţine prost] spune un proverb francez. "Cine se apucă de multe puţine termină", spune un vechi proverb. Ţările membre europene înfiinţează mecanisme şi proceduri care asigură un anumit nivel de funcţionare. Totuşi, cu atât de mulţi membri şi cu atâtea probleme de gerat, UE nu se mai poate dezvolta, şi nici reacţiona ferm la evenimentele şi ameninţările interne, fără a mai vorbi de a menţine o poziţie coerentă şi distinctă privind aspectele internaţionale dificile.
UE trebuie să termine cu "galanteria"
Slăbiciunea internă şi externă a UE vine şi din multe alte motive. Mai ales din ceea ce începe să fie numită "cultura complicităţii" (Prof. A. Kukliński). Este vorba despre o intenţie deliberată de a nu reveni niciodată asupra unei poziţii luate iniţial, chiar dacă se dovedeşte a fi greşită. O bună ilustrare a acestei atitudini ar fi exemplul recunoaşterii independenţei Kosovo-ului : Uniunea îl întreţine şi îl protejează de ani de zile, împreună cu NATO. În mod similar, instituţiile UE cunoşteau de ani de zile starea finanţelor statului grec, fără a face niciodată ceva care ar fi putut strica petrecerea de la Atena. Acest exces de "galanterie" nu se limitează la Grecia. Oportunismul corectitudinii politice împiedică o atacare directă a problemei colapsului demografic, întrucât conceptul actual al drepturilor omului propovăduieşte un comportament orientat în direcţia opusă. Şi aşa mai departe. Din ce în ce mai des, Uniunea se comportă conform motto-ului intelectualilor francezi: "Este mai bine să greşeşti cu Sartre decât să ai dreptate cu Aron".
În acest context, ne putem imagina cu uşurinţă mai multe scenarii pentru dezvoltarea viitoare a Uniunii. Două dintre ele par a fi deosebit de plauzibile. În primul dintre acestea, UE funcţionează un pic aidoma Consiliului Europei sau OSCE (Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa), deşi într-o versiune mai integrată. Orice nou membru intrat nu-i va consolida puterea, ci din contră o va slăbi. Uniunea va deveni moale, prea puţin reactivă şi axată doar pe conservarea standardelor şi procedurilor. Va fi imposibil să se urmărească logica unei "Uniuni tot mai strânse", înscrisă în Tratatul de la Maastricht. O astfel de Uniune Europeană va oferi un teren fertil manifestărilor unilaterale ale membrilor săi. [...]
Versiunea completă, pe Presseurop.eu/ro.