Australia aprobă proiectul de lege care interzice accesul minorilor sub 16 ani la reţelele sociale. Google și X atacă decizia

0
Publicat:

Camera Reprezentanților din Australia a aprobat miercuri un proiect de lege care interzice accesul minorilor sub 16 ani la reţelele de socializare, iar executivul din Canberra speră ca el să fie aprobat în cursul acestei săptămâni.

Rețelele sociale vor fi interzise adolescenților

Propunerea premierului laburist Anthony Albanese a obţinut cu sprijinul opoziţiei conservatoare 101 voturi pentru şi 13 împotrivă, în principal din cauza respingerii exprimate de legislatorii independenţi, potrivit portalului parlamentului australian, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Aprobarea proiectului de lege, care va fi dezbătut miercuri de Senat, unde guvernul nu deţine majoritatea, ar însemna că platforme precum Facebook, Instagram, X, Reddit sau TikTok riscă amenzi de până la 32,4 milioane de dolari (30,9 milioane de euro) dacă permit în mod sistematic minorilor să aibă conturi pe reţelele lor de socializare.

Proiectul de lege, care ar urma să intre în vigoare la un an de la aprobare, a ajuns în parlamentul Australiei pe 21 noiembrie, la aproape trei săptămâni după ce guvernul australian a finalizat detaliile privind limita de vârstă.

Giganţii digitali precum Meta şi Google au cerut săptămâna aceasta să amâne aprobarea proiectului de lege până când guvernul australian va termina testele tehnologice pentru verificarea vârstei, care pot include date biometrice, astfel încât legea să poată fi implementată.

Acest lucru va servi pentru a "asigura că este viabilă şi se bazează pe dovezi", aşa cum a solicitat Alphabet, proprietarul Google şi YouTube, într-un document prezentat unei comisii parlamentare pe 22 noiembrie.

În scrisoare, Alphabet a subliniat, îngrijorarea sa cu privire la "viteza" cu care se solicită aprobarea legii în parlament, fără a lua în calcul "complexităţile" asociate cu reglementarea accesului utilizatorilor minori la serviciile digitale".

La rândul său, reţeaua de socializare X a magnatului Elon Musk, a comunicat că are "îndoieli serioase cu privire la legalitatea proiectului de lege, inclusiv compatibilitatea acestuia cu alte norme şi legi, inclusiv tratatele internaţionale privind drepturile omului la care Australia este semnatară".

Reţeaua X a afirmat că dacă acest proiect de lege este aprobat, "va avea un impact negativ asupra drepturilor omului ale copiilor şi tinerilor, inclusiv asupra dreptului lor la libertatea de exprimare şi accesul la informaţie".

Prin Proiectul de modificare a siguranţei online privind vârsta minimă pe reţelele sociale din 2024, care va modifica Legea privind siguranţa online din 2021, Australia se alătură unor ţări precum Spania, care a stabilit vârsta minimă pentru a deschide un cont pe reţelele sociale mai întâi la 14 ani şi apoi la 16 ani, şi altor locuri din lume, precum Puerto Rico şi New York, care au adoptat măsuri similare.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie