Au respectat tot, dar au luat coronavirus: „Inclusiv cumpărăturile le făceam online!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coronavirus e un inamic invizibil, de care poţi să încerci să te fereşti, respectând nişte norme sanitare de bun simţ. Din păcate, şansele îmbolnăvirii nu pot fi reduse niciodată la zero.

Coronavirus va rămâne cu noi, mulţi ani de acum încolo, şi, până la apariţia unui vaccin sau tratament, singurele „arme“ pe care le vom avea la dispoziţie vor fi folosirea măştilor, igienizarea mâinilor şi evitarea locurilor aglomerate.

Din păcate, nici măcar respectarea acestor măsuri la perfecţie nu va garanta că nu ne vom îmbolnăvi, la un moment dat. Probabil, de aceea, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a făcut o declaraţie alarmantă, la începutul pandemiei: „70 la sută din populaţia Germaniei va lua acest virus, la un moment dat“. Între timp, Germania a devenit un model în lupta cu noul coronavirus, însă inclusiv în această ţară apar, zilnic, cazuri noi.

Iar în alte ţări, precum Iranul, situaţia e de-a dreptul dramatică! Numai duminică au fost raportate 2.560 de cazuri noi şi 163 de decese. De curând, autorităţile au avut o campanie, prin care au încercat să convingă publicul că boala COVID-19 prezintă un grad mare de pericol, publicând imagini devastatoare de la înmormântările celor răpuşi de virus.

Acum, pentru a arăta cât de uşor se răspândeşte virusul, iranienii au publicat mai multe interviuri cu bolnavii care se chinuiesc în spitale sau acasă, în izolare, deşi au respectat normele sanitare ca la carte. Mesajul acestei campanii? Purtaţi masca, spălaţi-vă pe mâini, fiindcă altfel vă veţi expune unui pericol uriaş.

„Nici nu-mi imaginam că mă pot îmbolnăvi!“

*Doamna Malek-Shahi, cu doi copii: Am fost diagnosticată, acum 18 zile. Mai întâi, am avut o febră care a ţinut 24 de ore. Când am văzut că nu trece, m-am dus la doctor. Primele teste, cele de sânge, n-au relevat nimic. După alte câteva zile, am început să am alte simptome, precum probleme digestive, pierderea mirosului, tuse seacă, etc. Imediat, am făcut testul de COVID-19 şi a ieşit pozitiv. De la începutul pandemiei, n-am folosit niciodată mijloacele de transport în comun, n-am fost la nicio petrecere sau la altă adunare publică. Am mers doar la muncă şi la cumpărături. Nu ştiu cum m-am îmbolnăvit. Am purtat masca, m-am spălat pe mâini. Am respectat tot. După primele zile în care m-am îmbolnăvit, şi dacă mâncam nişte supă, rămâneam fără aer! Din fericire, soţul şi cei doi copii n-au luat boala de la mine. Eu nici nu-mi imaginam că pot lua COVID-19. Această boală e mult mai aproape de noi, decât credem! 

*Domnul Kabir, profesor universitar: Suntem o familie de cinci şi toţi ne-am îmbolnăvit. Şi toţi avem simptome diferite. Soţia a avut probleme respiratorii. Dintre cei trei copii, fiica mea e cea mai slăbită. I-a scăzut nivelul de oxigen din sânge. Noi făceam inclusiv cumpărăturile online! Doar fiul meu se deplasa până la brutărie, purtând mască şi mănuşi. Şi, cât am stat în izolare, am ieşit o singură dată cu maşina, pe un câmp din apropierea casei, şi ne-am dat jos, să luăm o gură de aer, doar după ce ne-am convins că nu mai e nimeni prin preajmă.

*Domnul Sadeghi, angajat la stat: Am folosit mereu masca, m-am tot spălat pe mâini, dar, acum o săptămână, am aflat că am COVID-19. Apoi, şi soţia mea a fost diagnosticată cu această boală. Habar n-am cum de ne-am îmbolnăvit. Am avut simptome care apar şi în cazul unei răceli. Apoi, am început să am dureri musculare, durere în piept. În timpul zilei, sunt mai bine, dar durerile se accentuează noaptea, când vreau să dorm. Doctorul mi-a spus să stau în casă, să mă izolez şi să iau nişte medicamente care sunt prescrise şi pentru răceală. Îi sfătuiesc pe oameni să fie foarte atenţi! Înţelegi gravitatea acestei boli, doar după ce o iei şi simţi efectele ei, pe propria piele!

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor