Atlanticul de Nord, esenţial în competiţia dintre Statele Unite şi Rusia

Strategia de Apărare Naţională publicată de către Departamentul american al Apărării, în 2018, a declarat o nouă eră a competiţiei dintre marile puteri cu „puteri revizioniste” – China şi Rusia.

O nouă perioadă de tensiuni şi competiţie cu Rusia a fost evidentă în Europa încă din 2014, atunci când Moscova a anexat Crimeea de la Ucraina. 

De atunci şi până în prezent, NATO a încercat să-şi îmbunătăţească poziţia în Europa, în timp ce Rusia a arătat noi capacităţi navale în apele din jurul continentului.

Într-un interviu pentru Business Insider, Magnus Nordenman, expert NATO şi autor al cărţii „The New Battle for the Atlantic: Emerging Competition with Russia in the Far North” , care a fost director al Iniţiativei de Securitate Transatlantică de la Atlantic Council, a explicat cum arată această nouă eră a competiţiei în Atlantic şi cum condiţiile continuă să se schimbe.

Nordenman a afirmat că în timpul fiecărui mare conflict din Europa din sec. XX, Atlanticul a avut rolul unui pod extrem de important care a permis circulaţia resurselor de război şi a întăririlor din America în Europa. Dacă ar izbucni un conflict între Rusia şi NATO în anii ce vin, Atlanticul ar avea acelaşi rol, însă nu va fi o reluare a bătăliilor anterioare pentru Atlantic. Schimbările din tehnologie, o diferită Marină rusă şi contextul unei competiţii între marile puteri globale ar ajuta la conturarea unei bătălii viitoare pentru Atlantic.

Expertul a punctat în interviu faptul că, spre deosebire de zilele Războiului Rece, Marina rusă preferă mai degrabă calitatea decât cantitatea. Şi având în vedere că are resurse relativ limitate, trebuie să-şi concentreze investiţiile unde acestea contează cel mai mult, adică în forţa de submarine,

Rusia s-a concentrat şi pe înarmarea Marinei sale cu rachete Kalibr, care au fost foarte folositoare în Siria. Folosirea rachetelor cu rază lungă lansate din submarine a fost un domeniu aproape exclusiv american până de curând.

Toate acestea sugerează că Rusia nu ar încerca să oprească transporturile venite pe Atlantic din SUA, ci ar încerca în schimb să atace centrele de comandă şi control, porturile şi aerodromurile din nordul Europei, pentru a întrerupe eforturile americanilor de a veni în ajutorul aliaţilor europeni.

Nordenman afirmă că securitatea din zona Arcticii este o temă din ce în ce mai dezbătută. Zonele nord-americană, europeană şi rusă ale Arcticii sunt trei locuri complet diferite în termeni de politică, acces, manevrabilitatea mediului şi relaţii internaţionale. El subliniază că a le plasa pe toată sub sintagma „securitatea din zona Arcticii” nu ajută întotdeauna.

În cazul NATO şi al misiunii sale de a-şi reprezenta statele membre este vorba despre Peninsula Kola, unde îşi are baza Flota Nordică a Rusiei.

Nordman subliniază că marinele militare ale statelor membre NATO trebuie să devină mai familiare cu operaţiunile din Atlanticul de Nord. În ultimii 20 de ani, aceste marine s-au desfăşurat în general în locuri precum Mediterana, Golfun Persic şi Oceanul Indian. Şi, deşi Atlanticul de Nord se încălzeşte, nu este un loc prea primitor. Încă rămâne foarte izolat.

În ceea ce priveşte schimbările climatice, Nordman spune că există indicii că apele mai calde schimbă modelele de propagare a sunetului în Atlanticul de Nord, ceea ce înseamnă că acestea trebuie măsurate şi catalogate din nou, pentru a desfăşura  operaţiuni anti-submarine eficiente.