Atacuri cu dronă soldate cu zece răniţi la un aeroport din Arabia Saudită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO SPA/Arab News

Zece persoane au fosr rănite, vineri, în atacuri cu dronă care au vizat aerroportul din oraşul Jazan, aflat în apropierea frontierei cu Yemen, relatează presa locală, citată de Al Jazeera.

Primul proiectil a distrus, vineri seară, geamurile aeroportului şi a dus la rănirea câtorva persoane.

A doua dronă cu explozibil a fost interceptată sâmbătă dimineaţă, a anunţat un oficial, fără să precizeze dacă au existat răniţi sau daune.

Au fost răniţi şase saudiţi, un sudanez şi trei cetăţeni din Bangladesh.

Cel puţin cinci dintre răniţi au suferit răni minore.

Atacurile încă nu au fost revendicate, însă alte acţiuni recente cu ţinte saudite au fost puse pe seama forţelor houthi din Yemen.

În fruntea unei coaliţii militare din 2015, Arabia Saudită intervine în Yemen alături de forţe guvernamentale împotriva rebelilor. Este adesea ţinta rachetelor sau dronelor lansate de houthi, susţinuţi de Iran, rivalul regatului saudit.

Conflictul din Yemen s-a soldat cu zeci de mii de morţi şi a determinat strămutarea a milioane de persoane. Potrivit ONU, este cea mai gravă criză umanitară din lume.               

Mai multe pentru tine:
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani