Atacul talibanilor asupra bazei unde se află prințul Harry – răzbunare pentru film

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Talibanii au declarat pentru BBC că atacul din noaptea de vineri spre sâmbătă asupra bazei NATO Camp Bastion din Afganistan a fost o răzbunare pentru filmul antiislam realizat în SUA, același care a declanșat protestele din întreaga lume arabă.

Cel puțin doi soldați americani au fost uciși în atacul militanților asupra bazei din provincia Helmand. Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Qari Yousef Ahmadia declarat pentru BBC că țintele au fost soldații americani și britanici și că atacul a fost organizat de zece insurgenți.

Asaltul cu arme uşoare şi cu ajutorul obuzelor şi/sau rachetelor a început aproape de miezul nopţii, ora locală, (22:30, ora României), a declarat sergentul Bob Barko Jr. de la centrul de presă al Isaf. Nicio activitate nu este în prezent raportată în jurul bazei britanice, situată în provincia foarte instabilă Helmand, a adăugat acesta.

"Conform informaţiilor de care dispunem, prinţul Harry, supranumit capitanul Wales, este în afara oricărui pericol", a declarat acesta pentru AFP.
Doi membri ai forţei Isaf au murit în atac, a anunţat sergentul Barko Jr. adăugând că cel puţin alţi cinci soldaţi au fost răniţi, fără a preciza naţionalitatea victimelor, informează Mediafax.

Un alt responsabil american a calificat atacul drept "complex". Prinţul Harry se afla la marginea bazei care adăposteşte soldaţii NATO.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online