Atacul chimic din Siria a îngrozit planeta VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi oficiali europeni acuză regimul Bashar al-Assad că este responsabil pentru atacul chimic comis comis marţi în nord-vestul teritoriilor controlate de rebeli în provincia Idlib din Siria şi soldat cu moartea a cel puţin 72 de civili, dintre care 20 de copii. Consiliul de Securitate al ONU se întruneşte astăzi în reuniune de urgenţă.

„Regimul sirian este principalul responsabil pentru atrocitaţile din Siria“, a afirmat, miercuri, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. 

„Toate probele indică faptul că în spatele atacului se afla regimul Bashar al-Assad, care utilizează arme ilegale în completă cunoştintă de cauză împotriva propriului popor“ a spus şi şeful diplomaţiei britanice, Boris Johnson, la sosirea la o conferinţă internaţională pe tema Siriei, care are loc la Bruxelles.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, denunţă „crime de război“ în Siria şi a calificat atacul drept „oribil“.

La rândul său, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat atacul chimic din nordul Siriei şi cere ca vinovaţii să fie traşi la răspundere. 

Acesta a precizat că armamentul chimic este interzis şi că “această normă internaţională trebuie să fie respectată deplin şi susţinută”.

Siria este “responsabilă să asigure deplina respectare a acestor obligaţii”, a subliniat Jens Stoltenberg.

Şi Papa Francisc a denunţat miercuri la Vatican “masacrul inacceptabil” din Siria: “Asistăm îngroziţi la ultimele evenimente din Siria. Deplâng ferm masacrul inacceptabil de ieri din provincia Idleb, unde au fost ucise zeci de persoane fără apărare, între care şi copii”.

Rusia este singura ţară care a luat apărarea regimului Assad. Armata rusă susţine că gazul toxic care a ucis 72 de civili s-ar fi scurs de la un depozit de arme chimice al insurgenţilor după ce a fost lovit de avioane siriene. Un comandant al rebelilor sirieni a dezminţit, ulterior, această declaratie a armatei Rusiei. 

Surse medicale din Khan Shaykhun au relatat că intoxicarea s-a manifestat la victime prin stări de leşin, de vomă şi spumă la gură.

Turcia susţine că toate dovezile indică utilizarea unor arme chimice în provincia Idlib

Ministrul Sănătăţii, Recep Akdag, a declarat miercuri dimineaţă că toate dovezile descoperite până în acest moment indică utilizarea unor arme chimice în atacul asupra civililor sirieni din localitatea Khan Sheikhoun, transmite Reuters. De asemenea, ministrul turc a explicat că până la 30 de persoane au fost transportate peste graniţă pentru a primi tratament în spitalele din Turcia.

Forţele guvernamentale siriene au dezminţit că ar fi implicate în atac, dar activiştii au surprins avioanele regimului lansând raiduri aeriene înainte ca oamenii să acuze probleme respiratorii grave în Idlib.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului anunţă că cinci raiduri aeriene au lovit miercuri dimineaţă provincia Idlib, transmite Reuters.

"Toată lumea a văzut avionul în timp ce bombarda cu gaz", a declarat un liderul rebel sirian din nord-vestul Siriei, pentru Reuters. „De asemenea, toţi civilii din zonă ştiu că nu sunt obiective militare aici sau locuri pentru fabricarea de arme. Facţiunile opoziţiei nu sunt capabile să producă aceste substanţe", a afirmat el, calificând declaraţia Rusiei drept "o minciună".

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a vorbit la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin şi i-a spus că acest atac cu gaz sarin compromite procesul de pace. Recent relaţiile dintre Rusia şi Turcia s-au îmbunătăţit şi ambele ţări au încercat să medieze discuţii directe, la Astana, între opoziţia siriană şi puterea de la Damasc. Înţelegerea dintre Rusia şi Turcia rămâne însă fragilă iar unii comentatori afirmă că ele nu au de fapt aceleaşi interese în Siria, cu excepţia luptei anti-teroriste.

“Acest tip de atac inuman este inacceptabil”, a subliniat preşedintele turc. Reacţia sa are o undă de reproş pentru că Rusia de fapt l-a protejat pe preşedintele sirian Bachar al-Assad în urmă cu patru ani, când regimului de la Damasc i s-a imputat pentru prima dată comiterea unui atac chimic.

La acea oră Rusia a găsit o soluţie de ultim moment pentru a evita o intervenţie occidentală, franceză şi americană, împotriva lui Bachar al-Assad, propunând lichidarea stocului de arme chimice siriene. Un acord ruso-american a fost semnat atunci, ceea ce a permis evacuarea din Siria a 1300 de tone de produse toxice. Iar Franţa, care se pregătea să bombardeze obiective militare la Damasc şi în Siria, s-a văzut în situaţia de a-şi revizui planul. 

Acum , Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au propus o rezoluţie de condamnare a presupusului atac chimic la reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

Mai multe pentru tine:
Director executiv de la OMV, demis pentru presupuse legături de spionaj cu Rusia
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Turist român, prins în infernul din Antalya: „Hotel de sute de milioane de euro, de cinci stele, fără hidranți. Sunt praf turcii la protecție”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor