Atac terorist în capitala Indiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul oraşul New Delhi a fost din nou teatrul unor puternice atentate soldate cu zeci de victime şi răniţi. La New Delhi, o bombă a cauzat moartea a nouă persoane în faţa Înaltei Curţi de Justiţie, iar în sud-vestul Pakistanului Al-Qaida a ucis, tot ieri, 24 de persoane.

Explozia mortală din New Delhi s-a produs în faţa intrării principale a Înaltei Curţi de Justiţie, în plin centru al capitalei, unde miercurea se judecă dosare civile în exclusivitate, ce presupun prezenţa a numeroşi martori. Cu alte cuvinte, atentatorii au ales în mod intenţionat o zi în care instituţia este intens frecventată. Primele cercetări arată că bomba (care a explodat în jurul orei locale 10.15 - 7.45 ora României) a fost plasată într-o servietă în apropiere de recepţie, „la una dintre porţile principale de intrare în tribunal", conform declaraţiilor unui comisar de poliţie. Potrivit martorilor oculari, deflagraţia s-a produs în timp ce peste 100 de persoane stăteau la coadă la un ghişeu pentru a obţine un permis de liberă-trecere. În haosul creat, tribunalul a fost totuşi încercuit de poliţie şi zona a fost evacuată, în timp ce mai multe ambulanţe au dus răniţii la un spital din apropiere. Ministrul indian de Interne,  Palaniappan Chidambaram, a spus că „este vorba de un atac terorist" şi i-a rugat pe indieni să rămână „uniţi în faţa tentativelor de destabilizare prin teroare".  „A avut loc o explozie enormă. Am văzut mulţi oameni căzuţi la pământ, într-o mare de sânge", a declarat ulterior un martor ocular.

Un avocat al tribunalului a povestit că puternica explozie i-a spart geamurile biroului aflat în aceeaşi clădire şi că a asistat la scene de coşmar după deflagraţie. „Din păcate, New Delhi este o ţintă predilectă pentru terorişti", a mai precizat ministrul indian de Interne. Înalta Curte de Justiţie se află pentru a doua oară în vizorul acestora. În luna mai, o bombă a explodat într-o parcare din apropierea clădirii, fără a face însă victime. Atentatele au fost puse în seama a două grupări islamiste, ­Mujahedinii indieni şi Laskhar-e-Taiba, ambele având „sediul" în Pakistan. De altfel, New Delhi a acuzat Pakistanul că s-a aflat (şi) în spatele teribilelor atacuri din Mumbai, în noiembrie 2008, soldate cu 166 de morţi, printre care s-au numărat şi zeci de străini. Atentatele au avut loc în gara Shivaji Terminus, la două hoteluri de cinci stele, la restaurantul „Leopold Caffe" şi la spitalul Cama.

13 iulie 2011, altă zi neagră

Mumbai, capitala economică a Indiei, a suferit la rândul său consecinţele unor sângeroase atacuri petrecute la mijlocul lui iulie, soldate cu moartea a 26 de persoane. În mai puţin de 11 minute, câteva bombe au explodat în trei zone aglomerate ale metropolei, respectiv Opera House, Zaveri Bazaar şi ­Dadar, toate aflate în centru. Totuşi, India a evitat să arate cu degetul înspre tradiţionalul inamic Pakistan, susţinând la vremea respectivă că „încă nu are probe suficiente pentru a blama pe cineva". Vechiul conflict indo-pakistanez  are ca principal măr al discordiei provincia Kaşmir (nord-est), regiune strategică disputată atât de India, stat multicultural şi laic, cât şi de musulmanul Pakistan.

"A avut loc o explozie enormă. Am văzut mulţi oameni căzuţi la pământ, într-o mare de sânge."
Martor ocular

Răzbunare Al-Qaida

Cât priveşte atentatul de ieri din Pakistan soldat cu 24 de morţi şi peste 60 de răniţi, acesta a fost revendicat de talibani. Astfel au răzbunat în acest mod arestarea recentă a unui lider Al-Qaida, Younis al-Mauritani, „şeful operaţiunilor externe", care se ocupa de pregătirea atentatelor în SUA şi Europa. Mauritani a fost capturat în Pakistan, împreună cu doi complici, în urmă cu peste 10 zile, în cadrul unei operaţiuni a serviciilor de informaţii pakistaneze şi americane. Atacul de ieri a fost comis de doi soldaţi kamikaze.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine