Atac armat într-o biserică din Nigeria. Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: AFP

Un grup de bărbaţi înarmaţi au comis un atac, duminică, la o biserică catolică din statul Ondo, din sud-vestul Nigeriei. În atac au murit numeroşi credincioşi, au anunţat autorităţile, informează AFP.

Potrivit sursei citate, în momentul atacului de la biserica St Francis din oraşul Owo, credincioşii participau la slujba de dimineaţă.

Atacul nu a fost revendicat şi încă nu se ştie numărul exact al victimelor. Totuşi, un martor, Abayomi, a declarat că au decedat cel puţin 20 de oameni. El a văzut cel puţin cinci bărbaţi înarmaţi intrând în biserică.

Conform dpa, People's Gazette, un site de presă local, care citează ca sursă un parlamentar, susţine că au fost ucişi 28 de oameni. De asemenea, ziarul Nigerian Tribune susţine că sunt 50 de morţi.

Există şi relatări potrivit cărora în timpul atacului au avut loc şi explozii.

În ultimii ani, grupuri jihadiste au comis multe atacuri sângeroase asupra unor biserici, în special în nordul Nigeriei, unde populaţia este majoritar musulmană. Atacul de duminică este primul de acest gen în sudul ţării, unde predomină creştinii.

Nicio grupare nu a revendicat atentatul, însă - potrivit dpa - localnicii cred că autorii sunt din nord.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV