Armenia: Persoane înarmate au ocupat sediul central al poliţiei din Erevan şi cer demisia preşedintelui ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de persoane înarmate a ocupat sediul central al poliţiei din Erevan, cerând demisia preşedintelui Armeniei, Serj Sarkissian, relatează presa locală.

Comandantul adjunct al Poliţiei naţionale, Valeri Osipian, a intrat să negocieze cu atacatorii şi ar fi fost luat ostatic.

Persoanele înarmate ar ţine prizonieri cel puţin alte şase persoane aflate în clădire în momentul atacului.

Autorităţile de la Erevan au admis că o luare de ostatici este în curs, dar au dat asigurări că toate instituţiile statului funcţionează normal şi că nu este vorba de o tentativă de lovitură de stat.

Într-un comunicat, Serviciul Naţional de Securitate a precizat că se poartă negocieri cu atacatorii pentru a-i determina să se predea.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?