Armata iraniană susţine că toate dronele s-au întors la bază, după ce Trump a anunţat că SUA au doborât una

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Purtătorul de cuvânt al armatei Iranului a declarat că toate dronele s-au întors în siguranţă la bază, a informat agenţia semi-oficială Tasnim, după ce preşedintele american Donald Trump a afirmat că o navă a Marinei Statelor Unite a „distrus” una dintre drone, conform Reuters.

„Toate dronele care aparţin Iranului în Golful Persic şi în Strâmtoarea Ormuz s-au întors în siguranţă la bazele lor după misiunea de identificare şi control şi nu există niciun raport privind o operaţiune a USS Boxer (nava americană)”, a declarat Abolf Shekarchi, purtătorul de cuvânt al forţelor armate iraniene, conform Tasnim.

O navă de război americană, USS Boxer, a distrus joi o dronă iraniană aflată în zbor, care ameninţa nava amfibie de asalt şi care se afla la doar aproximativ 900 de metri de aceasta, a anunţat Donald Trump.

Statele Unite au doborât drona iraniană deasupra Strâmtorii Ormuz, pentru că aceasta se apropia în mod periculos de nava americană, a subliniat Trump.

Potrivit preşedintelui american, drona iraniană s-a apropiat la mai puţin de 1.000 de metri de USS Boxer, care a întreprins ”o acţiune defensivă”.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului, Jonathan Hoffman, a confirmat incidentul, la rândul său, într-un comunicat.

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!