Armament din Rusia şi Ucraina concurează la o expoziţie în domeniul apărării din Arabia Saudită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce realitatea tragică a războiului se desfăşoară în Europa de Est, vizitatorii unei expoziţii în domeniul apărării din Arabia Saudită au fost întâmpinaţi cu priveliştea suprarealistă a celor mai noi echipamente militare ucrainene şi ruseşti, concurând pentru atenţie în săli de expoziţie impecabile, transmite Reuters.

Pentru Maxim Potimkov, exportatorul şi importatorul de arme al Ucrainei, singur în mijlocul vehiculelor blindate ale ţării sale, vânzările sunt ultimul lucru la care se gândeşte.

”Am venit la această expoziţie pentru că trebuie să fie cineva aici şi avem atât de mult echipament aici. Ar fi trebuit să fie peste 50 de oameni din Ucraina”, a spus el pentru Reuters.

Potimkov, din Kiev, călătorea spre Ucraina de la o expoziţie din Emiratele Arabe Unite, când Rusia şi-a lansat invazia săptămâna trecută şi a trebuit să-şi anuleze planurile.

Acum, întors în Orientul Mijlociu, lucrează la un stand pentru a promova vehiculele blindate tactice şi sistemele antidrone din Ucraina Kozark 7 şi Kozark 2M.

Între timp, într-o sală alăturată, producătorii ruşi de arme expun armament din Rusia, inclusiv arme antiaeriene şi sisteme de apărare aeriană.

Reprezentanţii industriei ruse, când au fost abordaţi de Reuters, au refuzat să discute despre sancţiunile economice impuse de Occident ca răspuns la război.

Sute de vizitatori expoziţia de apărare de la Riad, inclusiv oficiali guvernamentali regionali, militari şi corporativi, au studiat această demonstraţie de putere a naţiunilor din întreaga lume, chiar dacă locuitorii oraşului de coastă ucrainean Mariupol au experimentat în mod direct puterea înfricoşătoare a unui astfel de hardware.

Eforturile de evacuare a oamenilor din Mariupol, aflaţi de mai multe zile sub bombardamente ruseşti care i-au lăsat fără căldură, energie electrică şi apă, au eşuat pentru a doua zi consecutiv, duminică, după ce acordul de încetare a focului nu a fost respectat.

Multe naţiuni producătoare de arme luptă pentru influenţa şi contractele din ţările arabe bogate din Golf, în special Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, care îşi diversifică partenerii de apărare şi doresc să-şi dezvolte propriile industrii.

rabia Saudită conduce o coaliţie militară, care include Emiratele Arabe Unite, care se luptă de şapte ani cu mişcarea Houthi, aliniată cu Iranul, din Yemen.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune