Arestări în taberele de romi din Franţa pentru maltratarea unor copii trimişi la cerşit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele plasate în arest preventiv sunt suspectate de "rele tratamente, ca obligarea la cerşetorie", dar şi de "trafic de fiinţe umane", au precizat sursele apropiate anchetei citate, adăugând că este vorba despre o 'adevărată reţea", relatează AFP

Zece persoane au fost reţinute marţi în tabere de romi situate la periferia pariziană şi au fost plasate în arest preventiv în cadrul unei anchete cu privire la rele tratamente aplicate unor copii obligaţi să fure, au anunţat surse apropiate anchetei, citate de AFP.

Alte trei persoane, vizate de mandate de arest europene în acelaşi caz, au fost, de asemenea, arestate în România, de unde era condusă parţial reţeaua anihilată, au precizat aceste surse.

Operaţiunea, efectuată de conducerea Brigadei pentru Protecţia Minorilor, s-a desfăşurat în trei tabere distincte, la Aubervilliers, Stains şi Saint-Denis, în periferia pariziană. Aproximativ 200 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi în cadrul operaţiunii.

Persoanele plasate în arest preventiv sunt suspectate de "rele tratamente, ca obligarea la cerşetorie", dar şi de "trafic de fiinţe umane", au precizat sursele apropiate anchetei citate, adăugând că este vorba despre o 'adevărată reţea".

Copiii ar fi fost constrânşi, "sub violenţă şi lovituri", să creşească zilnic în capitala Franţei şi "să obţină rezultate", potrivit acestor surse.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate