Arabia Saudită respinge „amestecul” Senatului SUA în afacerile sale interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mohammed bin Salman, prinţul moştenitor al Arabiei Saudite şi preşedintele SUA, Donald Trump

Arabia Saudită a numit ca fiind un „amestec” în afacerile interne rezoluţiile Senatului american prin care se cere oprirea susţinerii militare pentru operaţiunile Riadului în războiul din Yemen şi care îl desemnează pe prinţul Mohammed bin Salman ca fiind responsabil pentru asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, scrie The Guardian.

„Regatul Arabiei Saudite respinge poziţia exprimată recent de Senatul Statelor Unite, care este bazată pe acuzaţii fără dovezi şi conţine implicări în afacerile interne ale Regatului, subminând rolul regional şi internaţional al Regatului”, se arată în comunicatul publicat în agenţia de presă a statului saudit.

„Regatul speră că nu este folosit în dezbaterile interne din SUA pentru a evita un impact negativ asupra acestei relaţii strategice importante”, este precizat în comunicat.

Joi, Senatul american a aprobat o rezoluţie prin care se cere oprirea susţinerii militare americane faţă de coaliţia condusă de saudiţi în războiul din Yemen, care a adus ţara în pragul foametei şi a dus la moartea a cel puţin 10.000 de persoane.

Deşi în mare parte o măsură simbolică, votul din Senat de joi reprezintă o avertizare pentru preşedintele Trump, care a susţinut ferm regimul saudit.

De asemenea, Senatul a aprobat o rezoluţie în care condamnă asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi şi îl numeşte pe prinţul Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al Arabiei Saudite, ca fiind „responsabil”.

Aprobarea rezoluţiei a fost văzută ca un gest simbolic care reflectă lipsa de încredere în gestionarea de către Trump a situaţiei din Yemen şi Arabia Saudită, mai ales privind relaţia sa cu prinţul Mohammed.

Arabia Saudită a avertizat că regatul nu va tolera „o lipsă de respect” faţă de liderii săi.

„Această poziţie a Senatului american transmite un mesaj greşit tuturor celor care vor să creeze un conflict în relaţia SUA-Arabia Saudită”, se arată în comunicat.

Rezoluţia Senatului recunoaşte importanţa relaţiilor SUA-Arabia Saudită dar face apel la Riad să îşi „modereze politica externă care devine din ce în ce mai imprevizibilă”.

Rezoluţiile nu pot fi dezbătute în Camera Reprezentanţilor până în ianuarie şi vor fi, cel mai probabil, respinse de Trump.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”