Arabia Saudită lansează un proiect turistic de anvergură: Un lanţ de 50 de insule va fi transformat într-o imensă staţiune balneară de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arabia Saudită a anunţat marţi lansarea unui proiect turistic de anvergură care constă în transformarea a aproximativ 50 de insule din Marea Roşie într-o staţiune balneare de lux.

Staţiunea se va întinde pe o distanţă de 180 de kilometri, între localităţile Amlaj şi Al-Wajh, pe coasta de nord-vest a Arabiei Saudite, dezvăluie agenţia oficială SPA, citată de AFP online.

Primele investiţii vor fi asigurate dintr-un fond public saudit, după care proiectul va fi deschis şi partenerilor internaţionali.

Prima fază a lucrărilor va începe în al treilea trimestru al anului 2019 şi va dura trei ani. Lucrările din această fază prevăd construirea unui aeroport local şi a unor hoteluri şi reşedinţe de lux.

Acest proiect, al cărui cost nu a fost menţionat, se încrie în vastul plan de reforme economice iniţiat de tânărul prinţ moştenitor Mohammad bin Salman Al Saud.

Intitulat „Vision 2030“, acest program este menit diversificării economiei saudite, prea dependente de petrol.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort