Antony Blinken: Talibanii îi vor lăsa pe americani şi pe afganii „în situaţie de risc“ să plece din Kabul şi după 31 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Talibanii s-au angajat să-i lase să plece pe americani şi pe afganii în situaţie de risc care se vor afla în Afganistan după 31 august, a declarat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken.

"Talibanii şi-au luat angajamente în public şi în privat să asigure şi să permită un tranzit sigur pentru americani, ceilalţi străini şi afganii în situaţie de risc în viitor, după 31 august", a spus şeful diplomaţiei americane, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

În prezent mai sunt de evacuat circa 1.500 de americani din Afganistan potrivit evaluărilor, a precizat secretarul de stat american în cadrul unei conferinţe de presă. Până acum, SUA au evacuat din Afganistan circa 4.500 de americani şi familiile lor.

Potrivit lui, ţările din jurul Afganistanului studiază "dacă pot juca un rol în păstrarea aeroportului deschis odată ce contingentul nostru militar va pleca sau, dacă va fi necesar, în redeschiderea lui dacă va fi închis pentru o anumită perioadă".

"Talibanii au transmis cu claritate că au un interes puternic de a păstra un aeroport în stare de funcţionare. Noi şi restul comunităţii internaţionale avem de asemenea un interes puternic pentru acest lucru, în principal pentru a ne asigura că oricine vrea să părăsească Afganistanul o poate face după 31 (august) folosind aeroportul", a declarat Antony Blinken.

El nu a precizat totuşi dacă SUA vor menţine o prezenţă diplomatică după 31 august. "Studiem un anumit număr de opţiuni", a afirmat Blinken pe această temă.

Neliniştea a crescut miercuri în rândul miilor de afgani dispuşi să facă orice pentru a fugi din ţara controlată de talibani, după ce preşedintele american Joe Biden a confirmat încheierea evacuărilor săptămâna viitoare.

Mii de afgani s-au masat de zile întregi în faţa aeroportului din capitală, securizat de peste 6.000 de soldaţi americani, într-o atmosferă tensionată. Toţi aceşti oameni, dintre care unii au venit la aeroport cu întreaga familie, speră că vor reuşi să intre în complex şi să prindă cât mai curând un avion.

Talibanii au preluat în 15 august 2021, controlul în Kabul şi, practic, asupra întregului Afganistan. Ultimul bastion necucerit este aeroportul situat la nord de Kabul, unde forţe americane şi ale aliaţilor organizează evacuarea propriilor cetăţeni, dar şi a miilor de afgani care nu vor să trăiască sub un regim taliban. Talibanii au promis că vor fi paşnici şi nu vor încălca drepturile civililor, însă situaţia este departe de a putea fi catalogată drept stabilă.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare