ANCHETĂ Facebook refuză accesul poliției la contul unui adolescent dispărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reţeaua de socializare Facebook a refuzat accesul poliţiei norvegiene la contul unui adolescent dispărut de patru zile la Oslo, potrivit unui anunţ de joi al poliţiei, relatează AFP.

Inspectorul Hanne Kristin Rohde, din cadrul poliţiei din Oslo, a afirmat că anchetatorii "au primit un <nu> hotărât din partea reprezentanţilor Facebook în ceea ce priveşte accesul şi examinarea conturilor acestor adolescenţi", fără a preciza care a fost motivarea refuzului.

Facebook a protejat conţinutul acestor conturi, poliţia urmând să depună o nouă cerere, a menţionat Rohde.

Purtătorul de cuvânt al Facebook în Europa de Nord, Jan Fredriksson, a declarat că: "Am colaborat cu autorităţile din clipa în care am fost contactaţi, şi am furnizat informaţii utile anchetei".

Sigrid Schjetne, în vârstă de 16 ani, a dispărut într-un mod misterios în timp ce se întoarcea spre casă, în seara de sâmbătă spre duminică, scrie Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil