Americanii nu trimit trupe în Irak dar explorează alte „opţiuni”: Primul portavion în drum spre Golful Persic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portavionul GW Bush se află în drum spre Golful Persic

Administraţia de la Washington a decis să nu trimită trupe în Irak, însă alte „opţiuni” au fost luate în calcul, conform declaraţiei de vineri a preşedintelui american, Barack Obama.

În decurs de câteva ore de la această declaraţie, Statele Unite au trimis portavionul George H.W. Bush în Golful Persic pentru a fi disponibil în cazul în care preşedintele american decide efectuarea de raiduri aeriene în Irak, afirmă surse oficiale americane citate de CNN.

„Nu vom trimite efective militare combatante în Irak, dar am cerut echipei de consilieri în materie de securitate naţională să pregătească un eventai de opţiuni pentru susţinerea forţelor de securitate irakiene", a declarat Obama de la Casa Albă, subliniind că "fără un efort politic, orice acţiune militară va fi sortită eşecului".

În acelaşi discurs, liderul de la Casa Albă a îndemnat liderii comunităţilor religioase din Irak să pună capăt disensiunilor şi să rezolve conflictul pe cale paşnică.

ISIL are „contrui de reglat" la Bagdad

Grupul Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), afiliat reţelei teroriste Al-Qaida, a pornit spre oraşul Bagdad, după ce a obţinut controlul asupra provinciilor Ninive şi Tikrit. „Avem conturi de reglat", a declarat Abu Mohammed al-Adnani, purtătorul de cuvânt al SIIL, transmiţând un avertisment clar Administraţiei şiite de la Bagdad. „Nu renunţaţi la nici măcar un centimetru din teritoriile cucerite! Continuaţi marşul! Lupta nu a început încă, dar va fi la Bagdad", a declarat liderul ISIL, pentru USA Today.

În cursul după-amiezii de vineri, ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif a discutat situaţia din regiune cu partenerii internaţionali, reiterând „nevoia de solidaritate între musulmani şi acţiuni coordonate în lupta împotriva terorismului.”

Ministrul de externe iranian cere ajutorul comunităţii internaţionale în lupta împotriva terorismului:

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort