Americanii despre condamnarea lui Mubarak: „În sfârșit, sistemul judiciar egiptean a tras la răspundere un lider“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, în vârstă de 84 de ani, este printre primii lideri ai lumii arabe care a fost judecat în persoană de la startul „Primăverii Arabe"(2011). Hosni Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru complicitate la uciderea protestarilor în timpul ultimului an al revoluţiei, dar a fost achitat de acuzaţia de corupţie şi de gestionare frauduloasă a fondurilor statului.

Mubarak a fost imediat transferat la o închisoare din sudul capitalei egiptene, Cairo pentru aşi ispăşi sentinţa, un procuror a declarat că va fi trimis la închisoare-spital - o ultimă cădere în dizgraţie a unui om care şi-a condus naţiunea cu pumnul de fier, timp de aproape de trei decenii.

Pe lângă fostul preşedinte egiptean şi fostul ministru de Interne Habib al-Adly, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, dar achitarea a patru capete de acuzare a strârnit fura mulţimii

Judecătorul i-a achitat şi pe fii lui Mubarak, Gamal şi Alaa, de acuzaţia de abuz de putere. În ciuda achitării aceştia au rămas în detenţie, deoarece vor fi judecaţi pentru manipularea acţiunilor la bursă.

Comisia pentru drepturile omului spune că verdictul transmite următorul mesaj pentru viitorii lideri ai Egiptului şi anume, ei nu se sunt mai presus de lege, însă achitările vor da „undă verde pentru noi abuzuri la noi abuzuri politice".

David Scheffer, diplomat şi avocat american, a spus că, în ceea ce priveşte crimele de război, acest poces a fost unul semnificativ pentru lumea arabă, chiar dacă ar fi putut fi condus mai bine. „Deşi vreu să scot în evidenţă problemele procesului în sine, consider că este impotant să recunosc că, sistemul judiciar egiptean a tras la răspundere un lider, pentru crime extrem de serioase, ce au aut loc în timpul revoluţiei din Egipt."

Frăţia muslmană, care este principala forţă de opoziţie din timpul preşediţiei lui Mubarak, a condamnat verdictul şi a convocat o întâlnire între principalele forţe politice, pentru a discuta despre desfăşurarea procesului. Frăţia musulmană ar putea cere, aşadar rejudecarea procesului.

Shafiq consideră că: „ verdictul trebuie acceptat" adaugând că deciziile vor servi drept lecţie pentru viitorii preşedinţi egipteni

Corespondenţii speciali trimişi în Egipt, relatează faptul că, mulţi revoluţionari revoluţionari sunt dezamăgiţi de cei doi candidaţi la preşedinţia Egiptului, ei au acum de ales între candidatul Frăţiei Musulmane Mohammed Mursi şi ultimul prim-ministru a lui Mubarak- Ahmed Shafiq.

Analiştii politici spun că verdictul nu îl va ajuta pe Shafiq, însă că acesta ar putea întări şansele candidatului din opoziţie.

Primăvara arabă şi înlăturarea lui Hosni Mubarak îi pune pe egipteni în faţa unei alegeri dificile, o decizie care va determina viitorul statului egiptean. Ce se va întâmpla cu Egiptul dacă Frăţia musulmană va veni la putere?

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Amenințări fantomatice: cum site-urile ruse alarmează populația despre invazia NATO: „Moartea României: distrugerea Bucureștiului este o reacție adecvată”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete