Ambasadorii UE, motiv de gâlceavă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Catherine Ashton nu l-a lăsat pe diplomatul propus pentru conducerea ambasadei din Tokyo să apară ieri în faţa europarlamentarilor. Şefa diplomaţiei nu vrea ca membrii Parlamentului European să aibă un cuvânt de spus în numirea ambasadorilor.

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Catherine Ashton, a decis luni seară să anuleze audierea diplomatului austriac Hans Dietmar Schweisgut, propus pentru a conduce ambasada UE din Japonia, de către Comitetul de Politică Externă a PE.

Citiţi şi:

Raport polonez: Doar membrii vechi vor primi posturi de ambasadori ai Uniunii Europene. România, printre statele ignorate

Decizia a fost luată după ce membrii comitetului au anunţat că audierea nu va avea loc cu uşile închise aşa cum se stabilise. Ashton a fost „iritată" de decizia europarlamentarilor de a începe audierile diplomaţilor, apreciind că aceasta încalcă acordul privind Serviciul European de Acţiune Externă (EEAS) încheiat în luna iulie, scrie „European Voice".

Potrivit acestui acord diplomaţii ar fi trebuit să apară în faţa Comitetului de Politică Externă a Parlamentului după numirea lor, dar înainte de a-şi prelua postul. Numai că în prezent cei nominalizaţi nu au primit încă acceptul ţărilor în care urmează să activeze, ceea ce înseamnă că ei nu sunt încă siguri de preluarea postului.

În plus, audierile publice ar putea pune în pericol acreditarea unor ambasadori, în condiţiile în care unele întrebări vor viza chestiuni delicate precum respectarea drepturilor omului în China. „Dacă aceste audieri vor avea loc, se va întâmpla aşa cum s-a stabilit anterior, cu uşile închise", a explicat Darren Ennis, purtător de cuvânt al Înaltului Reprezentant.

El a mai precizat că „aceste audieri nu vor semăna cu cele din Congresul american", instituţie ce are dreptul de a se opune unei nominalizări a Departamentului de Stat, în timp ce PE nu poate face acest lucru. Dacă disputa nu va fi rezolvată rapid lansarea EEAS prevăzută pentru 1 decembrie ar putea fi amânată.

Probleme cu rusa

Un alt motiv de nemulţumire îl reprezintă germanul Gunnar Wiegand, un oficial al Comisiei Europene, favorit pentru a primi influentul post de reprezentant pentru Rusia, Vecinătatea Estică şi Balcanii de Vest, notează „EUobserver".

Wiegand nu vorbeşte limba rusă - de altfel ca şi actualul trimis al UE pentru Rusia şi Ucraina. „Ştiţi câte limbi ar trebui să ştie reprezentantul pentru Rusia şi Balcanii de Vest?", a replicat la aceste critici un membru al echipei lui Ashton.

În altă ordine de idei, ministrul britanic de Externe, William Hague, a negat zvonurile că proaspătul înfrânt în lupta fratricidă din interiorul Partidului Laburist, David Miliband, o va înlocui pe Catherine Ashton anul viitor.

"Dacă audierile ambasadorilor vor avea loc, se va întâmpla aşa cum s-a stabilit anterior, cu uşile închise."
Darren Ennis
purtător de cuvânt
al şefei diplomaţiei UE

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie