Alertă în spaţiu. Oamenii de ştiinţă urmăresc trecerea unui satelit rus pe lângă resturile unei rachete chinezeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Risc de coliziune în spaţiu între doi sateliţi morţi FOTO captură Leo Labs

O companie americană care supraveghează deşeurile spaţiale a emis o alertă de coliziune, după ce un satelit rusesc dezafectat se va apropia la o distanţă de 25 de metri de resturile unei rachete chinezeşti, relatează Biziday care citează The Times.

Este vorba de satelitul de navigaţie Parus, lansat în 1989,  între timp  scos din uz, şi racheta ChangZheng-4C Y4, lansată în 2009. Compania americană Leo Labs, care supraveghează deşeurile spaţiale de la o staţie din Noua Zeelandă, a avertizat că ele două obiecte, care se deplasează cu mai mult de 27 de mii de kilometri pe oră şi cântăresc împreună circa trei tone, se vor intersecta deasupra Mării Weddell din Antarctica la o altitudine de 991 km. 

O eventuală coliziune ar produce un număr imens de obiecte foarte mici care ar pluti necontrolat în jurul orbitei, riscând să provoace şi alte coliziuni ce ar putea afecta folosirea anumitor orbite de către viitorii sateliţi. Richard Easther, un profesor de fizică la Universitatea Auckland, a declarat pentru un ziar din Noua Zeelandă că o ciocnire ar fi foarte urâtă, lăsând o adevărată mizerie în jur.

Inaugurată acum un an, staţia de supraveghere are capacitatea de a monitoriza 250.000 de obiecte, cu diametrul de până la 2 cm.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!