Alertă de securitate. Militari israelieni, urmăriţi cu ajutorul unei aplicaţii pentru fitness

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Agenţi neidentificaţi au folosit aplicaţia de fitness Strava pentru a spiona membri ai armatei israeliene, urmărindu-le mişcările în bazele secrete din întreaga ţară şi observându-i, eventual, în timp ce călătoresc în lume în scopuri oficiale.

Prin plasarea unor „segmente” de alergare false în interiorul bazelor militare, operaţiunea - a cărei afiliere nu a fost descoperită - a reuşit să urmărească persoanele care făceau exerciţii fizice în bazele respective, chiar şi pe cele care au aplicat cele mai puternice setări de confidenţialitate posibile ale contului, potrivit The Guardian. 

Într-un exemplu văzut de The Guardian, un utilizator care alerga într-o bază ultrasecretă despre care se credea că are legături cu programul nuclear israelian a putut fi urmărit şi în alte baze militare, dar şi în străinătate. 

„Am contactat forţele de securitate israeliene de îndată ce am luat cunoştinţă de această breşă de securitate. După ce a primit aprobarea forţelor de securitate de a continua, FakeReporter a contactat Strava, iar aceştia au format o echipă de specialişti pentru a rezolva problema”, a declarat directorul executiv al grupului, Achiya Schatz.

Instrumentele de urmărire ale Strava sunt concepute pentru a permite oricui să definească şi să concureze pe „segmente”, secţiuni scurte ale unei curse de alergare sau de ciclism care pot fi parcurse în mod regulat, cum ar fi o urcare lungă pe un traseu popular de ciclism sau un singur circuit într-un parc. Utilizatorii pot defini un segment după ce îl încarcă din aplicaţia Strava, dar pot încărca şi înregistrări GPS de la alte produse sau servicii.

Cu toate acestea, Strava nu are nicio modalitate de a urmări deoarece aceste trasee pot fi încărcate prin intermediul aplicaţiei, dar şi cu ajutorul datelor GPS, ceea ce înseamnă că utilizatorul nu trebuia să fie efectiv în locaţia respectivă.

De fapt, unele segmente încărcate sunt în mod clar generate în mod artificial, fiind înregistrate ritmuri medii de sute de kilometri pe oră, linii nefiresc de drepte şi salturi verticale instantanee pe vârfuri de stânci.

Este posibil ca unele dintre aceste încărcări false să fi fost folosite în scopul de a trişa în competiţii amicale sau de a crea un segment pentru a-i ghida pe alţii.

Un utilizator anonim, a cărui locaţie a fost indicată ca fiind „Boston, Massachusetts”, a creat o serie de segmente false într-o serie de unităţi militare din Israel, inclusiv avanposturi ale agenţiilor de informaţii şi baze foarte sigure despre care se crede că sunt asociate cu programul nuclear.

Deşi utilizatorii îşi pot îmbunătăţi setările de securitate din aplicaţie astfel încât informaţiile lor să poată fi văzute, în general, doar de către utilizatorii aleşi de ei, informaţiile despre segmentele pe care le-au parcurs pot fi văzute, dacă nu intră de fiecare dată în setările aplicaţiei pentru a se asigura că o cursă a fost ascunsă.

Dacă utilizatorii nu au luat această măsură, fotografia, numele şi prenumele lor sunt vizibile pe segmentele pe care le-au alergat, o caracteristică despre care The Guardian a spus că a fost implementată în aplicaţie pentru a încuraja „competiţia amicală" între utilizatori.

Accesul la profiluri poate dezvălui apoi şi traseele anterioare parcurse de utilizator.

Nu este prima dată când funcţiile de urmărire ale aplicaţiei Strava au stârnit îngrijorări legate de securitate. În 2018, aplicaţia Strava a dezvăluit locaţiile bazelor militare din întreaga lume, inclusiv cele americane din Siria.

Aplicaţia Strava este utilizată de peste 95 de milioane de persoane din 195 de ţări.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova