Alegerile prezidenţiale din Iran, aproape de a fi câştigate de un extremist. Candidatul moderat l-a felicitat pe Ebrahim Raisi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE

Candidatul moderat la alegerile prezidenţiale din Iran, Abdolnasser Hemmati, l-a felicitat pe rivalul extremist Ebrahim Raisi pentru victorie, a transmis sâmbătă presa de stat, în timp ce Ministerul de Interne a precizat că voturile sunt încă numărate, relatează Reuters.

Milioane de iranieni au votat vineri pentru alegerea unui nou preşedinte. Trei dintre cei patru candidaţi pentru a-i urma lui Hassan Rouhani sunt extremişti.

Sondajele de opinie au sugerat că Ebrahim Raisi, cleric şiit conservator care conduce sistemul juridic, este favorit clar. Principalul lui rival este moderatul Abdolnasser Hemmati, fost guvernator al Băncii Centrale a Iranului.

Raisi, în vârstă de 60 de ani, a fost procuror mare parte din cariera sa. A fost numit în fruntea sistemului judiciar în 2019, după doi ani de când a pierdut alegerile în faţa lui Rouhani.

El s-a descris drept cea mai bună persoană pentru a lupta împotriva corupţiei şi pentru a rezolva problemele economice ale Iranului. Totuşi, mulţi iranieni şi activişti pentru drepturile omului şi-au exprimat îngrijorarea privind rolul lui în execuţiile în masă ale prizonierilor politic din anii 1980.

„Sper ca administraţia dumneavoastră, sub conducerea liderului suprem Ayatollahul Ali Khamenei, va face Republica Islamică mândră, va îmbunătăţi traiul şi va asigura bunăstarea naţiunii”, a spus Hemmati într-o scrisoare, citată de presa iraniană.

Într-un discurs televizat, Rouhani l-a felicitat pe „preşedintele ales de popor”, fără a-l numi însă.

„Pentru că nu a fost anunţat oficial încă, voi amâna felicitările oficiale. Dar este clar cine a primit voturile”, a spus Rouhani.

Ministerul de Interne a anunţat că rezultatele finale vor fi transmise în cursul zilei de sâmbătă, numărarea voturilor fiind în derulare.

Şi alţi candidaţi l-au felicitat pe Raisi, care a fost sancţionat de SUA în 2019 după ce a fost numit de Khamenei şeful sistemului judiciar.

Sondajele sugerează că prezenţa la vot a fost scăzută, de 44%, faţă de alegerile prezidenţiale anterioare din Iran, în 2017, când s-au prezentat la urne 73% dintre persoanele cu drept de vot.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG