Alegerile prezidenţiale din Egipt vor avea loc în luna iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele alegeri prezidenţiale egiptene după înlăturarea cu aproape un an în urmă a lui Hosni Mubarak vor avea loc la începutul lui iunie, a declarat un responsabil citat duminică de cotidianul Al-Masri Al-Yom, transmite AFP.

"Alegerile vor începe în primele zile ale lunii iunie şi se vor încheia în ultima săptămână dacă va fi şi un al doilea tur", a declarat Ahmed Chamseddine, membru al comisiei electorale, citat de jurnal.

Preşedintele comisiei electorale, Farouq Sultan, a declarat duminică în cursul unei conferinţe de presă că înregistrarea candidaţilor se va desfăşura între 10 martie şi 8 aprilie.

Comisia urmează să stabilească o dată pentru punerea la punct a unui mecanism de vot prin corespondenţă, a adăugat acesta asigurând că scrutinul se va desfăşura înainte de sfârşitul lui iunie.

Luna trecută, o comisie propusese Consiliului de Securitate, aflat la putere de la înlăturarea lui Mubarak, ca alegerile să se desfăşoare la 16 mai, un termen mai înaintat decât cel prevăzut de generali.

Militanţii pro-democraţie protestează de mai multe luni pentru ca alegerile prezidenţiale să fie avansate şi ca junta militară să părăsească puterea. Aceştia acuză Consiliul de Securitate de gestionarea defectuoasă a tranziţiei şi de încălcarea drepturilor omului.

Armata a fost coloana vertebrală a politicii egiptene după înlăturarea monarhiei în 1952, iar toţi preşedinţii până în prezent au avut ranguri militare.