Alegeri pătate cu sânge în Mexic. 133 de politicieni au fost ucişi de la începutul campaniei electorale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania electorală din Mexic, unde vor avea loc duminică alegeri prezidenţiale şi generale, a fost marcată de violenţe ieşite din comun - 133 de politicieni au fost ucişi în această perioadă, potrivit firmei de consultanţă Etellekt.

Crimele, care au vizat în special politicieni locali, adesea ţinte ale puternicelor carteluri de droguri din Mexic, au fost înregistrate începând din luna septembrie, când s-a dat startul înscrierilor candidaţilor, până miercuri, la închiderea campaniei, zi în care un primar interimar din statul Michoacan (vest) a fost ucis, relatează afp.com. 

Printre victime se numără 20 de candidaţi şi 28 de candidaţi preliminari pentru mandate locale la alegerile generale din 1 iulie din Mexic, potrivit bilanţului întocmit de Etellekt. 

„Violenţele au fost concentrate la nivel local. Cel puţin 71% din aceste atacuri au vizat oficiali aleşi şi candidaţi la mandate locale“, a declarat Ruben Salazar, directorul firmei de consultanţă care a prezentat statistica.

„Acesta este rezultatul unor probleme foarte serioase de guvernare la nivel local“, a adăugat el, într-o intervenţie la postul de radio Formula. Potrivit lui Salazar, numai una dintre victime candida pentru un mandat la nivel federal.

Violenţe-record

Această campanie electorală a fost cea mai violentă înregistrată vreodată în Mexic, ţară în care, anul trecut, au fost raportate 25.339 de omucideri.

„În alegerile din 2012... au fost ucişi nouă politicieni şi un candidat, conform datelor noastre“, a adăugat Salazar. 

Mexicul cu confruntă cu un val de violenţe de când guvernul a desfăşurat armata pentru a lupta împotriva traficului de droguri, în 2006.

De atunci, peste 200.000 de oameni au fost ucişi. Totuşi, statisticile nu arată câte dintre aceste omucideri sunt legate de crima organizată. 

Totodată, menţionează afp.com, 30.000 de persoane sunt date dispărute. 

În opinia lui Salazar, violenţele politice au fost determinate de diviziunile apărute la nivelul cartelurilor de droguri de la declanşarea „războiului“ împotriva lor. „Au apărut noi celule (...) scapă de politicienii cu care nu reuşesc să încheie o înţelegere“, a afirmat el. 

În acest context de violenţă, alegătorii mexicani sunt chemaţi duminică la vot pentru a-şi alege noul preşedinte şi pentru a desemna deputaţii, senatorii şi reprezentanţii locali, fiind puse în joc peste 18.000 de mandate la nivel federal, regional şi local.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026