Al doilea vrachier atacat cu drone în Marea Roșie în doar 24 de ore. Doi marinari sunt dați dispăruți

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua navă comercială a fost atacată luni în Marea Roşie, rută de transport maritim esenţială pentru comerţul mondial. Doi membri ai echipajului unei nave administrate de Grecia au fost răniți, iar doi sunt dați dispăruți. Atacul în largul coastelor Yemenului a avut loc la doar câteva ore după ce militanții Houthi, aliați cu Iranul, au revendicat un atac asupra unui alt vrachier, relatează The Guardian.

Vrechierul grec Eternity C, atacat de rebelii houthi în Marea Roșie FOTO x

Potrivit agenţiei britanice de securitate maritimă Ambrey, citată de AFP o navă-cargo sub pavilion liberian a fost atacată în Marea Roşie de drone şi două ambarcaţiuni. Acestea au deschis focul asupra navei, rănind doi membri ai echipajului. Alţi doi marinari sunt dispăruţi.

Agenţia UKMTO (United Kingdom Maritime Trade Operations), din cadrul Marinei britanice, a afirmat că a primit informaţii despre un incident la aproape 51 de mile marine în largul coastelor oraşului yemenit Hodeidah (vest), controlat de houthi.

Este al doilea atac al mișcării Houthi împotriva navelor comerciale din noiembrie 2024, a declarat un oficial din cadrul Operațiunii Aspides a Uniunii Europene, însărcinat cu protejarea transporturilor maritime de la Marea Roșie.

Vrachierul Eternity C, sub pavilion liberian și operat de Grecia, avea 22 de persoane la bord - 21 de filipinezi și un rus, a declarat pentru Reuters managerul său, Cosmoship Management.

Doi membri ai echipajului au fost grav răniți, iar alți doi sunt dispăruți, a declarat compania, adăugând că la bord se aflau trei agenți de securitate înarmați. Puntea navei a fost lovită, iar telecomunicațiile au fost afectate.

Nava se află în derivă, a declarat ulterior un oficial Aspides, după un atac cu drone bavale și patru bărci rapide în care se aflau persoane care au lansat cel puțin patru grenade propulsate de rachete. Nava nu solicitase escortă sau protecție din partea forțelor navale, a adăugat oficialul.

Două atacuri în 24 de ore

Atacul nu a fost revendicat deocamdată. În cursul zilei de luni, rebelii houthi din Yemen au revendicat un atac asupra navei comerciale Magic Seas, operată de Grecia, primul efectuat de milițiile pro-iraniene după o pauză de câteva luni.

Potrivit purtătorului  de cuvânt militar, Yahya Saree, nava sub pavilion liberian, a acostat în Israel. Atacul a fost efectuat cu „două ambarcaţiuni fără pilot, cinci rachete balistice şi de croazieră şi trei drone”, a declarat acesta, precizând că nava s-a scufundat.

Michael Bodouroglou, un reprezentant al Stem Shipping, unul dintre managerii comerciali ai navei, a declarat că nu există nicio verificare independentă a acestui fapt.

Echipajul raportase incendii la prova navei. Sala motoarelor și cel puțin două cale erau inundate, iar electricitatea a fost întreruptă,

Potrivit agenţiilor britanice de securitate maritimă, nava a fost atacată în largul coastelor portului Hodeidah, iar cei 19 membri ai echipajului au abandonat nava avariată.

Aceștia au fost preluați de o navă care trecea prin zonă și au ajuns în siguranță în Djibouti, au declarat surse.

Atacul a pus capăt perioadei de calm de jumătate de an în Marea Roşie, una dintre cele mai aglomerate rute maritime din lume, unde atacurile rebelilor houthi au perturbat transportul maritim între Europa şi Asia prin Canalul Suez.

Rebelii yemeniți au lansat peste 100 de atacuri asupra unor nave în Marea Roşie, Golful Aden şi strâmtoarea Bab al-Mandab, în semn de solidaritate cu palestinienii după izbucnirea războiului în Fâşia Gaza în 2023.

Avertismente din partea companiilor de securitate maritimă

Israelul a atacat luni ținte houthi pentru prima dată în aproape o lună. 

Un armistițiu încheiat între SUA și rebelii houthi în luna mai nu include Israelul. Ultimele atacuri evidențiază un risc operațional în creștere pentru operatorii comerciali ale căror nave au făcut escală în porturile israeliene, a avertizat firma de securitate maritimă Diaplous.

Magic Seas transporta fier și îngrășăminte din China în Turcia, o călătorie aparent cu risc scăzut, întrucât nu avea nicio legătură cu Israelul, a declarat Bodouroglou, adăugând că Stem Shipping nu a primit nicio avertizare cu privire la atac.

Pe de altă parte flota Allseas Marine, un alt manager comercial al Magic Seas, a făcut escale în porturi israeliene în ultimul an, potrivit unei analize realizate de compania britanică de management al riscurilor maritime Vanguard Tech.

John Xylas, președintele asociației de transport maritim de mărfuri vrac Intercargo, a declarat că echipajul era format din „oameni nevinovați, care pur și simplu își făceau treaba, ținând comerțul global în mișcare”.

„Nimeni pe mare nu ar trebui să se confrunte vreodată cu atare violență”, a spus el.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor